Comisia juridică a Senatului: Aleșii aflați în incompatibilitate sau conflict de interese pot ocupa alte funcții de demnitate publică

Comisia juridică a Senatului: Aleșii aflați în incompatibilitate sau conflict de interese pot ocupa alte funcții de demnitate publică

Iniţiativă de modificare a Legii ANI care prevede că persoanele care se află în incompatibilitate sau conflict de interese nu mai pot ocupa aceeaşi funcţie timp de trei ani, dar pot ocupa alte funcţii de demnitate publică, a fost adoptată marți de Comisia juridică a Senatului, informează Mediafax.

Potrivit proiectului de lege, persoana care a ocupat funcţia de primar, viceprimar sau consilier local nu mai poate ocupa niciuna dintre aceste funcţii pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului, în urma constatării incompatibilităţii sau conflictului de interese. Totuși, aceasta poate ocupa alte funcţii.

Vizați de o prevedere similară sunt și cei care ocupă funcții de senator, deputat sau parlamentar european.

În cazul în care persoana în legătură cu care a fost constatată incompatibilitatea sau conflictul de interese la data constatării nu mai ocupă o funcţie de demnitate publică, interdicţia de trei ani rămâne valabilă de la data raportului de evaluare sau a deciziei definitive şi irevocabile a instanţei.

În cadrul dezbaterilor, reprezentantul Agenției Naționale de Integritate, director general al direcţiei juridice Ioana Lazăr, a precizat că prin modificările aduse Legea ANI rămâne practic fără obiect.

Împotriva modificărilor legii s-a pronunțat și preşedintele Comisiei juridice, senatorul PNL Cătălin Boboc.

Senatul este for decizional în cazul acestui proiect legislativ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
09:57 - Rareş Bogdan cere Ministerului Finanţelor să vină cu explicații în cazul OMV Petrom, „altfel părem o ţară bananieră”: „Un om care are un chioşc, dacă nu plăteşte taxă, automat Fiscul îi blochează conturile”
09:55 - Ana Baniciu, cuvinte de laudă la adresa lui Radu Bănică: „Cel mai talentat dintre toți, ca să știți de la mine”
09:52 - Cutremurul care a lovit Turcia și Siria, anticipat de un cercetător olandez și un geolog turc cu trei zile în urmă. Mesajele lor de pe Twitter s-au viralizat rapid
09:39 - Snapchat, acuzat că favorizează traficul de droguri. Compania se confruntă cu procese pe bandă din partea unor părinți ai căror copii au folosit aplicația
09:28 - Oficial ucrainean: Rusia a început să „cerșească” negocieri prin intermediari
09:25 - Flavia Mihășan nu pleacă în vacanță fără cei mici: „Nu am simțit nevoia să plec fără copii”. Fosta asistentă TV a fost cu familia în Malta
09:24 - Situație disperată în Siria, după cutremure: „Ne luptam deja cu o epidemie de rujeolă și tocmai am trecut de vârful holerei, nu uitați de noi!”
09:09 - La șase luni după ce a fost înjunghiat, Salman Rushdie spune că îi este greu să scrie
09:03 - Cazanciuc, despre legea care pedepsește cu închisoarea cu executare șoferii băuți sau drogați ce produc accidente mortale: Pur și simplu nu ne putem uita cum sunt oameni uciși pe străzi, apoi șoferii vinovați se pot urca iar la volan (VIDEO)
08:56 - Drumul României spre EURO 2024