Joi a avut loc ședința CSAT, prima la care a luat parte cabinetul Cioloș.
Membrii Consiliului au aprobat forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2016.
Așadar, Ministerul Apărării Naționale va majora numărul militarilor care îndeplinesc misiuni în afara teritoriului național. Numărul acestora va ajunge la 1181, cu 158 mai mulți decât în acest an.
Astfel, dintre aceştia, 943 de militari pot fi desfăşuraţi în teatrele de operaţii, precum şi în cadrul misiunilor individuale de observare şi monitorizare, iar alţi 238 de militari se vor afla în ţară, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordinm, anunță presidency.ro.
Forțele armate vor participa la misiuni sub conducerea ONU, NATO, UE și OSCE, iar scopul va fi apărarea României şi a aliaţilor săi şi promovarea stabilităţii regionale şi globale.
La rândul său, Ministerul Afacerilor Interne va pune la dispoziţie pentru misiunile Uniunii Europene, OSCE, NATO şi ONU, în anul 2016, un număr de 1530 de jandarmi şi poliţişti, din care 1054 vor participa la misiuni şi 476 vor putea fi dislocaţi la ordin. Comparativ cu anul 2015, numărul acestora este mai mic cu 91 de jandarmi şi poliţişti.
Un alt punct de pe ordinea de zi l-a constituit analiza şi aprobarea măsurilor adoptate de România pentru punerea în aplicare a regimurilor de sancţiuni instituite pe plan internaţional în perioada octombrie 2014 – septembrie 2015. Consiliul a constatat că instituţiile cu responsabilităţi în domeniu au pus în aplicare, în perioada de referinţă, sancţiunile stabilite prin efectul legii-cadru şi al reglementărilor sectoriale.
Tot în şedinţa de joi, Consiliul a analizat propunerile de buget pentru anul 2016 ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, acestea fiind avizate.
În finalul şedinţei, membrii Consiliului au aprobat Programul de activitate al CSAT pentru anul 2016, document necesar realizării obiectivului constituţional al Consiliului, de organizare şi coordonare unitară a activităţilor care privesc securitatea naţională.