Premierul Victor Ponta a revocat din funcţie întreaga conducere a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Administraţiei Fondului pentru Mediu şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Au fost demiși:
1. Matei Mircea Leontin din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice
2. Abos Gabriel din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului
3. Marian Proorocu din postul de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului
4. Gheorghe Popescu din funcţia de preşedinte al Administraţiei Fondului pentru Mediu
5. Lorincz Csilla din postul de vicepreşedinte al Administraţiei Fondului pentru Mediu
6. Rodica Mioara Toth din postul de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
7. Balla Tullia Imola din postul de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
La conducerea Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice a fost numit Doru Ciocan, din partea PSD, iar la Administraţia Fondului pentru Mediu atribuțiile au fost preluate temporar de către directorul Gheorghe Papuc, informează Mediafax.
Preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului a fost numit Mihail Fâcă (PSD), până în prezent county-manager al judeţului Prahova. Fâcă a mai ocupat postul de președinte al ANPM în 2009.
Mihai Turcanu a fost numit preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare.
La conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au fost numişi Bogdan Cristian Nica (preşedinte) şi Marius Alexandru Dunca şi Marcel Bogdan Pandelica (vicepreşedinţi).
Premierul Ponta a mai decis ca Dan Lucian Vlădescu să fie numit preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, iar Rodin Traicu, fost director la RAAN Drobeta Turnu Severin, să devină secretar de stat la Ministerul Economiei.