Conferință de presă cu scandal: Replici dure și îmbrânceli între Nicușor Dan și Aurelian Bădulescu. Viceprimarul Capitalei nu a respectat distanțarea socială (FOTO, VIDEO)

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Scandal la conferința de presă susținută vineri dimineață de Nicușor Dan, candidat la Primăria Capitalei, susținut de PNL și USR. La conferință organizată în zona Prelungirea Ghencea, a fost prezent și viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu. Încă de la începutul conferinței, au existat discuții aprinse între cei doi, Bădulescu reproșându-i lui Dan că nu poartă mască de protecție. Asta în condițiile în care nici viceprimarul nua respectat regulile de distanțare socială.

Scandal între Nicușor Dan și Aurelian Bădulescu la conferința de presă organizată în zona Prelungirea Ghencea

„Nu purtați mască. Nu vă este rușine”,i-a spus Bădulescu lui Nicușor Dan.

La rândul său, acesta din urmă i-a cerut să păstreze distanțarea socială, lucru refuzat de Bădulescu, pe motiv că el poartă mască de protecție.

”Vă rog, stimate domn, stați la doi metri de mine, așa cum spune legea. Haideți să nu facem circ aici”, a spus Nicușor Dan.

Spiritele s-au încins, iar la un moment dat, au existat și îmbrânceli între cei doi. La conferința de presă au fost prezenți mai mulți oameni care l-au însoțit pe viceprimarul Aurelian Bădulescu și care au recunoscut că sunt angajați ai Primăriei Bucureștiului, printre aceștia s-a numărat și directorul Societății de Transport București (STB),Alexandru Hazem Kansou.Toți aceștia apar în mai multe videoclipuri care au fost distribuite de liberali pe Facebook.

”Ne cerem scuze pentru circul pe care, în maniera caracteristică, PSD-ul îl face. (…) Am ales să ne întâlnim aici, în Prelungirea Ghencea, pentru că e un exemplu reprezentativ despre cum Primăria Capitalei răspunde așteptărilor bucureștenilor”, și-a început Nicușor Dan discursul, care ulterior a fost întrerupt de nenumărate ori de viceprimarul Aurelian Bădulescu.

Aurelian Bădulescu a întrerupt de nenumărate ori discursul lui Nicușor Dan

”Trăim o realitate absurdă în acest oraș, noi ca bucureșteni. Avem companii de IT care se bat de la egal la egal cu marile companii de IT ale lumii, care produc soluții și Primăria nu e în stare să sincronizeze două semafoare. Avem companii de IT care produc inteligență artificială, folosită în întreaga lume, și avem o Primărie care nu e în stare să știe cine are contract de gunoi și cine nu. Zona privată a Bucureștiului este demult în secolul XXI, pe când administrația publică a Bucureștiului este, la nivel de administrație – în anii 30 și la nivel de mentalitate – în epoca fanariotă”, a spus Nicușor Dan, fiind acuzat de Aurelian Bădulescu că minte.

Nicușor Dan a vorbit despre mai multe probleme cu care se confruntă Capitala, una dintre cele mai importante fiind cea a traficului din Capitală.

”Indicele de congestie, indicatorul relevant pentru trafic, este mai rău acum, după patru ani, decât la începutul mandatului. Bucureștenii stau, în total, nouă zile pe an, în mașină. Practic, noi, ca bucureșteni, petrecem un concediu pe an, în mașină, și ne batem, în topul capitalelor celor mai aglomerate, cu Istanbului, cu Mexico City, orașe cu 15-20 de milioane de locuitori”, a mai spus Nicușor Dan.

Conferința de presă a fost întreruptă și de un bucureștean, care i-a cerut explicații viceprimarului Aurelian Bădulescu. Bărbatul, aflat pe unscuter, s-a oprit șii-a reproşat lui Bădulescu faptul că pierde zilnic ore întregi prin traficul din Capitală.

Nicușor Dan, după conferința cu scandal:Eu cred că bucureștenii au văzut, azi, diferența de civilizație

Ulterior, într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, Nicușor Dan a susținut că din atutudinea pe care a avut-o Aurelian Bădulescu, bucureștenii și-au putut da seama de ”diferența de civilizație” dintre ei.

”Eu cred că bucureștenii au văzut, azi, diferența de civilizație. (…) Eu cred că a fost o încercare de a opri mesajul meu către bucureșteni, însă nu cred că a fost deloc civilizată. Bineînțeles că nu a fost nici civilizată, nici morală, nici legală. Cred că a adus un mare deserviciu, prin faptul că bucureștenii le-au văzut, încă o dată adevprata față. Le-au adus aminte de 10 august, de ordonanța 13. Din păcate, ăsta e nivelul”, a declarat Nicușor Dan, într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`