Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Timișoara, că încrederea românilor în alianțele politice a scăzut, însă este convins că USD va rezista, relatează Agerpres.
Antonescu a afirmat că nu știe câtă încredere mai pot avea românii în alianțele politice, care se dovedesc a fi neviabile pentru perioade mai mari de timp.
„Cred că încrederea în alianțe a scăzut. Pentru PNL, a fost o preocupare cu totul deosebită ca această alianță, USL, să fi învățat din experiențele trecute și să nu aibă soarta celorlalte. Din acest motiv, din toate lucrurile și nemulțumirile care s-au acumulat în timp, foarte puține au ieșit la iveală în public, tocmai din această preocupare, aproape o obsesie, pe care, cel puțin personal am avut-o, de a ține această alianță, altfel decât au fost celelalte alianțe”, a declarat Crin Antonescu.
Pe de altă parte, liderul PNL este de părere că USD va rezista „fără confruntări”, deoarece este vorba despre „unul și același partid, PSD, restul fiind partide-fantomă, care nu au alegători, nu participă la alegeri, ai căror lideri sunt locotenenți ai lui Victor Ponta”.
„Nu vă ascund că va fi destul de greu ca o alianță să stârnească multă încredere. Nu sunt nici eu, în acest sens, foarte optimist în legătură cu următoarea alianță. Sigur că în viața politică este inevitabil ca, în funcție de anumite momente sau de anumite obiective, forțe politice diferite să acționeze convergent. Dar despre o alianță cu acte în regulă și cu program, cum a fost USL, nu cred că se poate vorbi prea curând”, a concluzionat Crin Antonescu.