Judecătorii Curţii Constituţionale s-au pronunțat joi în legătură cu numirea lui Crin Antonescu în fruntea Senatului, contestată de PDL.
Astfel, liderul PNL rămâne președinte al Senatului, magistrații declarând inadmisibilă sesizarea, considerând că revocarea lui Vasile Blaga s-a făcut în mod corect.
„Respectăm decizile Curții. Noi am vrut ca lucrurile să fie extrem de clare. Nu am fugit niciodată după funcții. Așteptăm motivarea Curții, care nu poate fi decât în sensul că majoritatea stabilește președintele”, a declarat Vasile Blaga pentru Știrile B1 TV.
Dezbaterile au avut loc miercuri, dar magistraţii au amânat pentru azi luarea unei decizii.
Grupul parlamentar al senatorilor PDL a depus săptămâna trecută la CCR o sesizare privind hotărârea prin care Vasile Blaga a fost înlocuit de la şefia Senatului.
Înlocuirea lui Blaga fusese contestată în iulie la CCR, însă la acel moment a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, în condiţiile în care guvernul luase prin ordonanţă de urgenţă competenţa de control a magistraţilor constituţionali în privinţa hotărârilor Parlamentului.
În 3 iulie, liderul PDL Vasile Blaga a fost revocat din funcţia de preşedinte al Senatului, în această poziţie fiind ales preşedintele PNL Crin Antonescu.