Cristian Diaconescu a decis să demisioneze din PMP și să candideze independent la alegerile prezidențiale pentru că avea la cunoștință faptul că în Colegiul Național de marți ar fi urmat să se discute despre implicarea sa în campania de suspendare a președintelui Traian Băsescu, în 2007.
Diaconescu, în calitate de vicepreședinte al PSD, a fost printre cei 322 de parlamentari care au votat pentru suspendarea șefului statului, potrivit unui document obținut de jurnaliștii de la EVZ.
„Am inițiat acest demers pentru că, în opinia noastră, ca partid de opoziție, am constatat la un moment dat că puterea, reprezentată prin președintele Băsescu, a depășit limitele Constituției. De asemenea, din punct de vedere constituțional, singura noastra posibilitate era să inițiem această procedură în Parlament”, a spus Cristian Diaconescu, într-un interviu acordat Revistei 22, în martie 2007.
Astfel, mai spun jurnaliștii, Diaconescu ar fi urmat să își piardă oricum susținerea ca și prezidențiabil al PMP, întrucât o parte din membrii conducerii partidului consideră că electoratul lui Traian Băsescu nu l-ar fi urmat, potrivit unor surse politice.