Dacian Cioloș, premierul României a anunțat că înainte de începerea campaniei electorale va aduce în discuție o platformă de lucru pentru perioada următoare, un proiect care să reflecte experiența acumulată și să prezinte soluțiile de acțiuni după alegeri.
Premierul a precizat că nu va candida, dar a admis într-un interviu oferit Digi 24 că va veni cu un proiect pe care îl va prezenta partidelor și opiniei politice.
'Eu am mai spus-o public că nu o să candidez, dar asta nu mă împiedică să am păreri, puncte de vedere, despre cum ar trebui continuate lucrurile, pornind de la experienţa acumulată în acest an şi de la ceea ce am văzut în anii trecuţi. Îmi propun în perioada imediat următoare să vin cu aceste principii, cu aceste valori, cu proiectele pe care le-am început şi care din punctul meu de vedere ar putea fi continuate şi în măsura în care va exista o susţinere a acestor proiecte – nu cu un program de guvernare, care e apanajul partidelor care participă la alegeri – dar cu o astfel de platfomă, cu un astfel de proiect care să reflecte cumva experienţa pe care am acumulat-o în aceşti ani şi – să spun aşa – legământul pe care l-aş lăsa pentru perioada următoare, dar cu asta da, cu asta pot să contribui la dezbaterea care va avea loc în perioada următoare'', a detaliat Cioloş.
Șeful Executivului nu a exclus posibilitatea de a fi premierul unui guvern PNL-USR, precizând că nu a discutat încă acest aspect. El a susținut că vrea să își vadă continuate lucrurile bune pe care le-a început, „dintr-o poziție sau alta”.
Dacian Cioloș promite o platformă de lucru pentru perioada următoare
#DIRECT_ONE_7lm9mf#