Liderul Partidului Poporului, Dan Diaconescu, a declarat, duminică, la emisiunea „Special B1” difuzată de B1 TV, că PDL a încercat prin Mișcarea Populară să atragă partidul pe care-l reprezintă de partea sa.
Invitatul a precizat că Mișcarea Populară a eșuat din cauza refuzului PP de a face parte din ea, adăugând că partidul său are o cotă de între 14% și 26%.
„Cel mai puțin 14%, cel mai mult 26%. O primă victorie a noastră împotriva lui Traian Băsescu, proiectul Mișcarea Populară a eșuat. Au inventat această mișcarea care seamănă și la nume cu partidul nostru pentru a încerca să ne atragă în ea. Dacă noi am refuzat această ofertă, ei nu mai au de ce să facă această mișcare„, a spus Diaconescu.
Acesta a lansat o oferă către USL, de renunțarea la greva parlamentară, pentru ca împreună să reușească să îl dea jos pe șeful statului.
„Vrem să lansăm o ofertă oficială către USL, pentru a se întoarce în Parlament să-l trântim pe Băsescu„, a adăugat Diaconescu.
Patronul OTV a explicat că partidul său își desemnează candidații la propunerea oamenilor, acest lucru fiind în mod transparent.
„Ne organizăm în mod transparent, ne stabilim candidații la propunerea populară, a oamenilor din fiecare comună, din fiecare sate. Ne-au ajutat și dușmanii noștri, certându-se între ei, USL contra PDL„, a încheiat Dan Diaconescu.