Oameni noi la PLUS: Dan Marinescu, fostul redactor-șef „Adevărul”, numit șeful comunicării la partidul lui Cioloș. Marinescu era considerat mâna dreaptă a lui Cristian Burci, sfătuitorul Vioricăi Dăncilă

Oameni noi la PLUS: Dan Marinescu, fostul redactor-șef „Adevărul”, numit șeful comunicării la partidul lui Cioloș. Marinescu era considerat mâna dreaptă a lui Cristian Burci, sfătuitorul Vioricăi Dăncilă

Dan Marinescu, fost redactor-șef la Adevărul va fi noul purtător de cuvânt al PLUS, partidul condus de Dacian Cioloș, potrivit unor surse politice, citate de Libertatea.

Marinescu a condus redacția Adevărul timp de șase ani, până în luna august.

De-a lungul timpului, numele lui Dan Marinescu a fost legat de mai multe personaje controversate din spațiul public. A fost etichetat drept „purtătorul de geantă al lui Miron Mitrea”, a trecut pe la ”Jurnalul” lui Dan Voiculescu și a fost cunoscut drept mâna dreaptă a lui Cristian Burci, omul de afaceri care controlează Adevărul Holding.

La rândul lui, despre Burci s-a spus, în ultimele luni, că este unul dintre personajele extrem de apropiate de PSD. Surse politice vorbesc despre o influența tot mai mare pe care Cristian Burci o are asupra Vioricai Dăncilă, fiind considerat consilierul de taină și confidentul șefei PSD. De altfel, imediat după ieșirea din scenă a lui Liviu Dragnea, Dăncilă a avut un interviu la Adevărul, din care s-a ales cu o imagine foarte bună.

Cristian Burci, omul de afaceri care controlează Adevărul Holding, Prima TV și agenția de publicitate Graffiti BBDO, era creditat la un moment dat în Topul Capital cu o avere de 300 de milioane de euro.

Revenind la Dan Marinescu, în urmă cu doi ani, acesta a fost implicat într-o controversă după ce jurnalistului Mircea Barbu i s-a cerut să scoată unele întrebări dintr-un interviu cu Roger Stone, consilierul de campanie al lui Donald Trump, după cum nota atunci paginademedia.ro.

”Mircea s-a dus să facă interviul, a venit de acolo extaziat că uau, ce tare e, și mi-a zis că a pus și întrebările: asta cu grab them by the pussy și cea cu swingeri. I-am zis, nu știu ce să-ți zic despre asta, nu mi se par legate de tema interviului, generală, care era politic.

După care e adevărat că am discutat cu cineva din staf-ul lui care n-a cerut, era pur și simplu o rugăminte. Eu așa m-am și exprimat la telefon: dacă s-ar putea pentru sobrietatea interviului să le scoatem. Eu atunci am judecat foarte rapid și am zis ok, pentru că oricum nu erau o miză. (…) Nu diminuau cu nimic valoarea interviului în sine. În rest, nu a fost nicio întrebare care să fie scoasă sau modificată”, a explicat ulterior, Dan Marinescu, într-un interviu pentru sursa citată, precizând și că ideea că la Adevărul e cenzură i se pare ”total nedreaptă”. În urma acestui episod, Mircea Barbu a conducerea publicației, ulterior fiind retructurat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`