Dan Nica, lider al europarlamentarilor PSD: Manfred Weber transmite tot mai des mesaje prin care pune presiune asupra procurorilor și judecătorilor din România

Dan Nica, lider al europarlamentarilor PSD: Manfred Weber transmite tot mai des mesaje prin care pune presiune asupra procurorilor și judecătorilor din România
Foto: facebook.com/PSDTecuci

Dan Nica, lider al europarlamentarilor PSD, îi critică pe candidatul Partidului Popular European la șefia Comisiei Europene, Manfred Weber, și pe liberalii români, afirmând că, prin mesajele lor, aceștia pun presiune pe procurorii și judecătorii din țara noastră, informează HotNews.ro.

Social-democratul susține că Manfred Weber „transmite tot mai des mesaje prin care pune presiune asupra procurorilor și judecătorilor din România, iar cei din PNL nu fac altceva decât să transforme aceste mesaje în temă de campanie electorală, pe seama imaginii României”.

Nica vorbește despre „presiuni nepermise din exterior asupra sistemului judiciar și susține că există o complicitate electorală între PNL și PPE, care are ca rezultat denigrarea României”.

„PNL trebuie să spună public dacă susține sau nu acest asalt al PPE asupra statului de drept din România. Nu am văzut astfel de poziții din partea PPE în legătură cu protocoalele secrete dintre magistrați și serviciile de informații, prin care au fost încălcate grav prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Eu cred că nu poate exista stat de drept fără respectarea drepturilor omului, pe care a fost clădită Uniunea Europeană”, a mai spus Dan Nica.