Deciziile privind atribuțiile vicepremierilor, adoptate oficial. Ce atribuții au Dan Barna și Kelemen Hunor

Deciziile privind atribuțiile vicepremierilor, adoptate oficial. Ce atribuții au Dan Barna și Kelemen Hunor
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prim-ministrul Florin Cîțu a stabilit formal, luni, atribuțiile vicepremierilor Kelemen Hunor și Dan Barna, iar deciziile au fost publicate în Monitorul Oficial.

Ce atribuții au vicepremierii Dan Barna și Kelemen Hunor

În scopul asigurării îndeplinirii priorităţilor majore din Programul de guvernare şi a măsurilor prevăzute în Planul de Redresare şi Rezilienţă,Dan Barnava coordona toate activităţile din domeniile de responsabilitate aparţinând următoarelor ministere: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, scrie Agerpres.

Kelemen Hunor va coordona domeniul minorităților naționale și toate activitățile din domeniile de responsabilitate aparținând Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, respectiv Ministerului Tineretului și Sportului.

Vicepremierii vor aviza planurile de măsuri sectoriale și proiectele de acte normative elaborate de ministerele ce le revin în coordonare. Totodată, eiasigură informarea permanentă a prim-ministrului în legătură cu aplicarea prevederilor celor două decizii prin care le-au fost stabilite atribuţiile.

Guvernul Cîțu este format din miniștrii proveniți din PNL, USR-PLUS și UDMR. Președintele României a semnat decretul pentru numirea membrilor din noul cabinet în 23 decembrie, la puțin timp după ce aceștia primiseră încrederea Parlamentului. Toți miniștrii au fost avizați pozitiv de Legislativ, iar activitatea lor a început chiar în seara ceremoniei de depunere a jurământului, cu o ședință pregătitoare.

„Vom face reformele, vom repune economia pe picioare, vom face schimbări semnificative, toate în beneficiul cetățeanului. Au trecut aproape 2 ani, în care am avut campanii electorale, alegeri, acum acest ciclu s-a închis. S-a închis ciclul în care noi, cei de aici, ne-am angajat și am promis. Acum, la sfârșitul acestui ciclu, vă spun sincer, la treabă!”,declarașeful statului.

Componența Guvernului Cîțu

  • Florin-Vasile Cîțu – prim-ministru;
  • Ilie-Dan Barna – viceprim-ministru;
  • Kelemen Hunor – viceprim-ministru;
  • Alexandru Nazare – ministrul finanțelor;
  • Lucian Nicolae Bode – ministrul afacerilor interne;
  • Bogdan Lucian Aurescu – ministrul afacerilor externe;
  • Stelian-Cristian Ion – ministrul justiției;
  • Nicolae-Ionel Ciucă – ministrul apărării naționale;
  • Claudiu-Iulius-Gavril Năsui – ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului;
  • Virgil-Daniel Popescu – ministrul energiei;
  • Cătălin Drulă – ministrul transporturilor și infrastructurii;
  • Nechita-Adrian Oros – ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;
  • Tánczos Barna – ministrul mediului, apelor și pădurilor;
  • Cseke Attila-Zoltán – ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației;
  • Cristian Ghinea – ministrul investițiilor și proiectelor europene;
  • Raluca Turcan – ministrul muncii și protecției sociale;
  • Vlad Vasile Voiculescu – ministrul sănătății;
  • Sorin-Mihai Cîmpeanu – ministrul educației;
  • Ciprian-Sergiu Teleman – ministrul cercetării, inovării și digitalizării;
  • Bogdan Gheorghiu – ministrul culturii;
  • Novák Carol-Eduard – ministrul tineretului și sportului.
Ultima oră
14:52 - Uniunea Europeană pregătește schimbări majore pentru călătoriile cu trenul. Un singur bilet ar putea acoperi trasee operate de mai multe companii
14:51 - Camera Deputaților majorează amenzile pentru petreceri cu muzică lângă locuințe. Scandalul costă scump
14:38 - Șoc în restaurantele din Austria! „Taxa zgârcitului” lovește clienții. Vrei să împarți mâncarea? Pregătește portofelul!
14:28 - Gigi Becali ‘a explodat’ de nervi. De ce nu mai poate termina biserica: „Eu dacă ajungeam vreodată să conduc ţara asta, desfiinţam toate ONG-urile alea vagaboante, care au făcut numai rău României”
14:26 - Grindeanu: Bolojan a adus economia în comă și se adâncește în propriile minciuni. L-a demis INS-ul azi. Regretăm că nu am fost fermi mai devreme (VIDEO)
14:26 - PNL și USR propun schimbarea regulilor pentru liceele tehnologice. Elevii ar putea obține mai devreme o calificare profesională
14:16 - Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, intenţionează să supună votului Consiliului General al Capitalei o majorare a biletului STB de la 3 la 5 lei, dar abia după reorganizarea companiei de transport
13:56 - Sucurile „fără zahăr” și produsele dietetice, tot mai contestate. Ce efecte au observat cercetătorii asupra organismului
13:50 - Băiețelul de 5 ani dispărut în Sibiu a fost găsit în viață. Unde l-au descoperit salvatorii. VIDEO din momentul salvării
13:49 - Summitul B9 de la București. Nicușor Dan: „E o oportunitate această reuniune” / Președintele Poloniei: „Nu suntem la periferie aici” / UPDATE: Mesajul lui Zelenski, ajuns la București (VIDEO, GALERIE FOTO)