Partidul Mişcare Popoulară prin vocea preşedintelui Eugen Tomac a cerut duminică demisia miniştrilor Petre Daea, de la Agricultură, şi George Ivaşcu, de la Cultură.
„Cei doi miniştri din Cabinetul Dăncilă nu mai pot rămâne în funcţie nicio clipă, iar orice zi care se scurge şi aceşti oameni rămân în Guvernul României produce prejudicii grave atât statului român, cât şi Guvernului pe care îl conduce doamna Dăncilă”, a declarat Eugen Tomac într-o conferinţă de presă.
Preşedintele PMP a arătat că Ministerul Culturii a încălcat legea nerăspunzând cererii sale privind prezentarea calendarului de activităţi pe care îl organizează cu prilejul Centenarului.
„Nici la această oră nu am primit un răspuns oficial, ministrul Culturii încălcând grav legea, pentru că, în 30 de zile, este obligat să-mi răspundă (…) Partidul Mişcarea Populară îi cere demisia ministrului Culturii, domnul Ivaşcu. Trebuie să se trezească din această beţie a puterii şi să înţeleagă că o singură dată România împlineşte 100 de ani, iar acest Guvern avea obligaţia să cinstească aşa cum se cuvinte, printr-un calendar de evenimente, acest moment festiv şi aniversar. Nu au făcut-o, neglijează complet acest moment unic, motiv pentru care credem că este nevoie ca actualul ministru să îşi prezinte demisia”, a spus Tomac.
Acesta a subliniat că este de netolerat o afirmaţia precum cea a lui Petre Daea care a comparat sacrificarea porcilor infectaţi cu peste porcină „cu crimele de la Auschwitz”.
„Mai există o problemă gravă în Guvern, pe care şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi actual premier încearcă să o acopere. Criza din agricultură mai este dublată de o altă criză care se află în capul domnului ministru Daea. Deci, faptul că nici la ora actuală ministrul Agriculturii nu înţelege că există lucruri pe care nu le poţi argumenta în niciun fel şi că singura soluţie după gafa inacceptabilă comisă atunci când s-a referit la criza prin care trece agricultura comparând-o cu crimele de la Auschwitz, această abordare nu mai poate fi tolerată de niciun fel, iar ministrul Agriculturii trebuie de urgenţă să îşi dea demisia”, a mai afirmat Tomac.