Foarte mulți români au distribuit filmulețul cu OZN-ul din Târgoviște, fără a da dovadă de prea mult spirit critic. Între ei și deputatul PSD Cătălin Rădulescu, care l-a distribuit de trei ori într-o jumătate de zi, potrivit Recorder.ro.
Contactat de jurnaliștii publicației citate, deputatul PSD s-a arătat entuziasmat de posibilitatea ca extratereștrii să ne viziteze: ”Mi se par verosimile imaginile, dar trebuie verificate cu specialiștii. Vă dați seama că dacă e adevărat ar fi bombă? Numai asta am vedea în următoarele săptămâni la televizor”.
Deși jurnaliștii au încercat să-i explice deputatului că filmulețul pe care l-a distribuit ridică mari semne de întrebare, Cătălin Rădulescu și-a exprimat convingerea că, deși nu deține informații certe, undeva trebuie să existe un sâmbure de adevăr: ”Voi credeți că planeta noastră e singură în Univers? Numai un indolent bolnav n-ar fi interesat și pasionat de așa ceva. Sunt convins că sunt oameni care au întâlnit astfel de cazuri, specialiști, dar nu știm noi, oamenii de rând. Trebuie sunat la Târgoviște, la autorități, la poliție, nu știu. Eu n-am informații suplimentare”.
Rădulescu este unul dintre cei mai vocali parlamentari, implicat în modificarea legilor Justiției și a codurilor penale.
Pe același cont de Facebook pe care a postat de trei ori clipul cu OZN-ul de la Târgoviște, Cătălin Rădulescu aducea, în urmă cu câteva zile, lămuriri cu privire la modificările din Codul Penal și avertiza premonitoriu: „Nu suntem colonia voastră și nu avem stăpâni! Avem un singur stăpân: pe Dumnezeu și atât!“.
OZN „filmat” în Târgoviște
#DIRECT_ONE_s6hxsq#