DNA cere închisoare cu executare pentru Adrian Năstase în dosarul "Trofeul Calităţii"

DNA cere închisoare cu executare pentru Adrian Năstase în dosarul "Trofeul Calităţii"
Foto: evz.ro

Dosarul „Trofeul Calității” în care este inculpat fostul premier Adrian Năstase a ajuns în fază finală. Audierile în acest caz s-au încheiat luni, iar verdictul se va da la sfârşitul acestei luni. În acest dosar, DNA cere închisoare cu executare pentru Adrian Năstase.

DNA l-a trimis în judecată pe 20 ianuarie 2009 pe fostul premier şi preşedinte al PSD, Adrian Năstase, sub acuzaţia că în 2004 s-ar fi folosit de funcţia sa şi a organizat un simpozion intitulat „Trofeul calităţii în construcţii”. Scopul acestuia ar fi fost strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială la care urma să participe.

Recent, Adrian Nastase a fost achitat definitiv în dosarul „Matuşa Tamara”. Cel de-al treilea dosar deschis de procurorii anticorupţie pe numele fostului premier, dosarul Zambaccian, se află şi el în faza finală.

Ultima oră
20:14 - Capul Sfântului Gheorghe va fi adus la Mănăstirea Pantocrator. Cum va avea loc ceremonia
20:00 - Surse: Ședință în PNL, după ce PSD i-a retras sprijinul lui Bolojan. Ce s-a discutat în spatele ușilor închise: „Prefer să fiu un partid major, într-o alianță cu partide mai mici, decât să fiu brelocul PSD”
19:41 - Mihai Dimian anunță schimbări pentru salariile cadrelor didactice. Ce se întâmplă cu orele peste program
19:36 - Olguța Vasilescu, atac la Bolojan chiar când PSD denunță o presupusă campanie nazistă: „Șobolanul ăl mare are o singură sprânceană și se uită încruntat la români” (VIDEO)
19:16 - Şarpe de aproximativ 2 metri descoperit în casa unei femei din Galați. Cum au intervenit autoritățile
18:48 - Peste 97% dintre PSD-iști au votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan / Grindeanu, în ședința decisivă: „Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat” (VIDEO)
18:40 - Nicolae Guță internat de urgență. Ce a declarat manelistul și ce l-a adus în spital
18:19 - Marcel Ciolacu, acuzat că ar avea afaceri imobiliare dubioase și că locuiește într-un penthouse, într-o zonă de lux a Capitalei. Reacția fostului premier PSD
18:08 - Patrick Muldoon, actorul cunoscut din serialele „Days of Our Lives” şi „Melrose Place”, a murit la 57 de ani
17:37 - Lovitură în instanță pentru Sorin Bontea în conflictul cu Antena Group. Cum continuă procesul dintre chef și Antena