Dosar de Politician: Fondurile europene pentru irigații au ajuns pe mâna găștii lui Vâlcov (VIDEO)

Dosar de Politician: Fondurile europene pentru irigații au ajuns pe mâna găștii lui Vâlcov (VIDEO)
Foto: B1 TV

Silviu Mănăstire a vorbit în cadrul emisiunii ”Dosar de politician” despre sistemul de irigații al agricuturii românești, care există pe hârtie, dar în realitate este fie furat, fie distrus.

Daniel Constantin este cel mai longeviv ministru al Agriculturii după Revoluție. Constantin este de patru ani ministru, dar nu a realizat nicio reformă importantă în agricultura românească. Fostul protejat al lui Voiculescu a gestionat în acest timp fonduri uriașe de zeci de miliarde de euro. În acest timp de când este ministru, un număr impresionant de colaboratori, subalterni sau consilieri ai ministrului Constantin au fost arestați sau puși sub acuzare de procurori pentru corupție. În paralel, fermierii României au totuși noroc cu subvențiile agricole acordate de la Uniunea Europeana – singurul nostru câștig după integrare.

Agricultorii au însă ghinion an de an pentru că stau la mila lui Dumnezeu când vine vorba de recolte: fie este secetp, fie sunt inundații. În ambele cazuri, sistemul de irigații al statului român nu funcționează sau în unele zone a fost distrus. De 4 ani de când este ministru, Daniel Constantin a promis că va rezola problema irigațiilor și desecărilor. În mod evident, nu a rezolvat nimic.

Ministrul Constantin coordonează direct Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – ANIF, agenția guvernamentală care deține și întreține sistemul național de irigații sau de fapt ce a mai rămas din el. Pe vremea lui Ceaușescu, sistemul de irigații deservea circa 3 milioane de hectare de teren agricol, azi dacă mai sunt 500 de mii de hectare. De 4 ani, ministrul Constantin îi păcălește pe agricultori că va obține fonduri europene pentru refacerea sistemului de irigații. O minciună gogonată.

În disperare de cauza, agricultorii au investit bani propri în sistemele de irigații. În cazul inundațiilor, fermierii sunt blocați pentru că nu pot deseca terenurile din cauza că este domeniul exclusiv al Agenției Naționale de Îmbunătăţiri Funciare, care, însă, nu mai investește în stațiile de pompare din motive de hoție.

Documentele Curții de Conturi arată că la ANIF s-a furat politic în mod organizat în toate guvernările. Sistemul este simplu: niște baroni politici pun în funcție la ANIF un director, directorul respectiv, indiferent de nume sau culoarea politică, începe să finanțeze firme de casă. Ministrul Daniel Constantin l-a numit în funcția de director al agenției care se ocupă de irigații pe un anume Adi Florinel Barbu de la Slatina. Juniorul Barbu nu are habar de domeniul îmbunătățirilor funciare, dar este protejatul lui Darius Vâlcov, marele spăgar, fost ministru de Finanțe.

Spăgarul Vâlcov l-a impus în funcția de la ANIF  pe acest Adi Barbu pentru că acesta știe să se descurce cu banii. Tatăl lui Adi Barbu deține la Slatina, unde Vâlcov a fost primar, societatea de construcții Panadria SRL. Firma Panadria SRL a primit milioane de euro din partea primarului Vâlcov pentru amenajarea unui club nautic și a unei plaje a râului Olt. Proiectul a fost făcut alături de o firmă interpusă a lui Vâlcov, condusă de Cristi Tomescu, pus și el sub acuzare în mega dosarul de corupție a lui Vâlcov. De fapt, familia Barbu deține în județul Olt mai multe balastiere, motiv pentru care Vâlcov l-a și promovat inițial pe Adi Barbu în importanta funcție de director al sistemului de gospodărire al apelor Olt.

Așadar, Vâlcov și-a plantat „băiatul” de încredere la ANIF. Tot pe criterii de loialitate, Vâlcov l-a promovat pe un anume Cristian Morlova în funcția de director economic la ANIF. Morlova a fost asociat al lui Darius Vâlcov în firma SC Millenium Group& CO. Un alt executant al lui Vâlcov, pe nume Dumitru Onica, a fost numit în funcția de șef serviciu administrativ al ANIF. Onica a mai fost promovat de Vâlcov ca șef al Protecției Consumatorului Olt, iar firma tatălui său a derulat mai multe contracte cu Primăria Slatina.

Un alt exponent al rețelei lui Vâlcov este și Ionuț Florin Barbu, promovat și el director în ANIF- acest Ionuț Barbu a fost anterior director la Direcția Impozite și Taxe a Primăriei Slatina. Această importantă agenție a statului care se ocupă de irigații și desecări a fost pusă la dispoziția spăgarului Vâlcov. Mai mult, ministrul Agriculturii vrea să obțină fonduri europene – sute de milioane de euro – pentru irigațtii pe care să le cheltuie ANIF, adică băieții lui Vâlcov.

#DIRECT_ONE_bpjch8#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`