Deputatul USR Cătălin Drulă afirmă că Liviu Dragnea i-a mințit pe români cu impozitul pe veniturile offshore, lege adoptată luni în Camera Deputaților. El susține că șeful PSD ‘a uitat’ să menționeze că până la 60% din venitul suplimentar se poate deduce ca investiție.
“Dragnea a mințit ieri la televizor cu impozitul pe veniturile offshore vorbind de zeci de miliarde de $ ca viitoare încasări pentru stat.
Nu a menționat că până la 60% din venitul suplimentar se poate deduce ca investiție. Și cum investițiile sunt estimate la 22 mld $ pe 20 de ani – acestea vor fi deduse probabil în mare măsură la cota maximă posibilă de 60% din veniturile suplimentare”, scrie Drulă pe Facebook.
Astfel, potrivit acestuia încasările din impozit vor fi undeva la 40% față de ce-a prezentat Dragnea.
“Mai mult, în varianta de impozit pe venituri suplimentare on-shore existentă în OG 7/2013 acest impozit este cheltuială deductibilă, ceea ce probabil se va păstra și la impozitul off-shore.
Adică nu se plătește impozit pe profit (care altfel s-ar fi plătit) pe suma încasată de stat ca impozit pe venit suplimentar. Deci mai scădem 16% din încasările prognozate”, explică deputatul USR.
În plus, spune Drulă, Dragnea “a lucrat cu un preț de 145 lei/MWh în timp ce estimarea dintr-un studiu recent Deloitte pentru prețul după 2020 este de 108 lei/MWh (ambele prețuri sunt în lei-2018).”
Diferența este foarte mare.
“Rezultatul când le punem pe toate împreună: probabil vreo 4 mld $ încasate de statul român în loc de cele 20 mld desenate de Dragnea cu carioca.
E cam ca la programul de guvernare, dă-i omului o cariocă și o tablă și te minte frumos. Se vede că îi place”, conchide USR-istul.
Legea exploatărilor offshore, modificată de PSD cu câteva ore înainte de vot, a fost adoptată, luni, în Camera Deputaţilor. (Detalii AICI)