Dragnea, despre discuția lui Iohannis cu Băsescu, de la Vila Lac 3: „S-au înțeles ca Băsescu să ajungă prim-ministru”

Dragnea, despre discuția lui Iohannis cu Băsescu, de la Vila Lac 3: „S-au înțeles ca Băsescu să ajungă prim-ministru”

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, susține că știe despre ce au discutat Traian Băsescu și Klaus Iohannis, în cadrul întâlnirii de la Vila Lac 3, acolo unde are reședința președintele României.

„Băsescu și Iohannis s-au înțeles: Traian Băsescu trebuie să ajungă prim-ministru. Asta au negociat și e normal, pentru că Iohannis are nevoie de electoratul lui Traian Băsescu”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit stiripesurse.ro.

Dragnea susține că cei doi au avut mai multe întâlniri pentru a pune la punct strategia pentru alegerile prezidențiale.

„La aceste alegeri, românii vor avea următoarea opțiune: Victor Ponta președinte sau Traian Băsescu premier”, a mai spus Dragnea.

Klaus Iohannis, a declarat, marţi seară, la Alba Iulia, întrebat când s-a întâlnit ultima dată cu şeful statului, că îşi aminteşte că ultima întâlnire pe care a avut-o cu Traian Băsescu şi au vorbit „ca doi politicieni” a fost în 2008.

El a precizat că nu îşi aminteşte de alte întâlniri cu şeful statului şi cu certitudine nu de întâlniri în care să discute despre proiecte politice de vreun fel.

„Dacă definim ca întâlnire o întâlnire unde Traian Băsescu şi cu mine ne-am întâlnit ca să vorbim noi doi ca doi politicieni eu mi-amintesc că a fost în 2008. Că ne-am întâlnit în sensul că am fost în aceeaşi biserică, la aceeaşi oră, pentru un eveniment religios şi ne-am salutat asta nu cred că se poate considera o întâlnire politică. Alte întâlniri nu îmi amintesc să fi avut şi cu certitudine nu întâlniri în care să discutăm despre proiecte politice de vreun fel”, a spus Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:42 - O româncă a aflat că e căutată de 9 ani în Belgia, când a solicitat pașaport în SUA. Ce acuzaţii i se aduc
17:28 - Vor fi maxim 16 ministere în noul Guvern. Decizia coaliției
17:27 - Gheorghe Ialomițianu: Guvernul actual a sacrificat finanțele României pentru câștigarea alegerilor. Numai de la începutul anului datoria publică până în septembrie a crescut cu 140 de miliarde de lei, mai mult decât în pandemie (VIDEO)
17:04 - Consiliul JAI discută joi despre data de eliminare a controalelor la frontieră pentru România și Bulgaria, anunță MAI. Cătălin Predoiu va participa la eveniment
17:02 - Un italian a rămas fără 33.000 de euro după ce s-a îndrăgostit de o româncă. Cum l-a păcălit
17:01 - Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică: Atacul cibernetic asupra Electrica a aparţinut grupării Lynx Ransomware
16:59 - Cunoscut epidemiolog din România, despre Boala X: „Rata de mortalitate este 7,6%. La COVID era de 1%”. Care sunt cele mai frecvente simptome
16:43 - Prima reacție a lui Clotilde Armand după pierderea procesului cu ANI: „Justiția lui Ciolacu funcționează” / „Voi ataca decizia la instanțele europene”
16:42 - Macron și Tusk vor discuta despre o forță de menținere păcii în Ucraina, cu 40.000 de trupe străine
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)