UPDATE: Liviu Dragnea a declarat, la ieșirea din sala de judecată, că l-a solicitat ca martor pe premierul Victor Ponta, acesta din urmă informând că este dispus să vină în fața magistraților pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul în care vicepremierul a fost trimis în judecată. (Detalii AICI).
„Ce am facut eu fac toți șefii de campanie. Prezența la vot nu cred că e un folos cuvenit, cu atât mai puțin necuvenit ”, a mai declarat Dragnea, adăugând că șefilor de campanie le va fi frică să se mai implice în campaniile electorale în urma unui astfel de dosar, care amenință democrația din România.
Vicepremierul Liviu Dragnea s-a prezentat, joi, în fața magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiției, într-un nou termen al dosarului „fraudă la Referendum”.
în octombrie 2013, Livu Dragnea a fost trimis în judecată alaturi de 74 de presedinti și membrii unor sectii de votare pentru că ar fi pus la punct un sistem național de influență prin care ar fi fraudat referendumul pentru demiterea președintelui.
Potrivit procurorilor anticorupție, Dragnea ar fi folosit votul multiplu, dar și turismul electoral pentru obținerea unei prezențe la urne de minimum 60 la sută.