Elena Udrea s-a prezentat vineri la Parlament unde a vorbit colegilor juriști care urmează să dea un aviz privind cererea DNA de reținere și arestare a sa într-un nou dosar de corupție.
„Am spus punctul de vedere personal, domnul avocat a exprimat opiniile juridice asupra cererilor procurorilor și acum lăsăm comisia să delibereze și să decidă”, a declarat deputata.
Udrea nu a răspuns întrebărilor punctuale ale jurnaliștilor, explicând faptul că „dosarul este secret și pentru că procurorii nici măcar nu m-au chemat să mă întrebe. Am atât de multe lucruri să le spun când mă vor chema să mă întrebe, încât sper să aibă interesul și dorința să asculte ce am eu de spus”.
„Să facă ce cred dânșii că este bine pentru România în momentul acesta”, a declarat deputata, întrebată fiind ce decizie ar trebui luată în cazul său.
Elena Udrea a subliniat că „dacă n-ar fi un subiect atât de trist, v-aș răspunde cu o glumă. Pușcăria nu e un subiect vesel, deși la mine este deja pușcăria în colecția de toamnă-iarnă, pentru că a fost primăvară – vară, văd că la fiecare sezon, încă o cerere de arestare. Niciodată nu ești pregătit pentru așa ceva”.
După ce Udrea și-a transmis mesajul în cadrul comisiei juridice, se vor efectua două rapoarte și va urma procedura de vot – unul pentru încuviințarea urmăririi penale și încuviințarea reținerii și arestării preventive.
În sală sunt 20 de deputați, iar deciziile se iau cu 50%+1 din numărul celor prezenți.
#DIRECT_ONE_f4m928#