La ședința de plen, de joi, privind asumarea răspunderii Guvernului pentru o serie legi, premierul Emil Boc a expus criteriile de selectare pentru promovarea judecătorilor la ÎCCJ.
La începutul prezentării, premierul a ținut să enumere criteriile după care se va face promovare în funcția de judecător .
Printre aceste criterii sunt următoarele: persoanele candidate au îndeplinit efectiv cel puțin cinci ani în funcția de judecător la Curtea de Apel sau de procuror la parchetul de pe lângă ÎCCJ; au obținut calificativul foarte bine la utlimele trei evaluări, nu au fost sanctionați disciplinar, au o vechime în funcția de judecător sau procuror de cel puțin 15 ani.
Un punct foarte important este acela că funcția de judecător se obține numai prin concurs, organizat ori de cate ori e necesar de către Consiliu Superior al Magistraturii.
Concursul va consta în trei probe: evaluare hotărârilor judecătorești redactate (pentru judecători) sau a actelor întocmite în fazele de umărire penală (pentru procurori), interviul în fața plenului Consiliului Superior al Magistraturii și o probă scrisă.
Întreg procesul de selecție va fi unul transparent, prin publicarea rezultatelor pe site-ul Înaltei Curți.
Potrivit premierului, acest nou proiect ”îmbunătățește procedura de selectare a judecătorilor la ÎCCJ prin instituirea unor garanții de transparență, obiectivitate și profesionalism” și răspunde criteriilor formulate de Uniunea Europeană.