Eugen Tomac solicită, într-o postare pe Facebook, ca partidele parlamentare să nu respingă legea PMP privind transparența totală în administrație.
“În legislatura trecută, am propus amendarea legii 544/2000 privind accesul la informațiile de interes public, astfel încât toate instituțiile și companiile de stat să facă publice de îndată contractele semnate și facturile achitate din bani de la bugetul de stat.
Astfel, fiecare primărie, consiliu județean, agenție guvernamentală, spital, școală sau, spre exemplu, companii de drumuri, să prezinte pe pagina instituției orice contract încheiat, precum și factura plătită. Totul la vedere!”, scrie Eugen Tomac pe Facebook.
Acesta susține că România are nevoie de o astfel de lege, transmisă spre votul plenului cu propunerea de respingere. Propunerea se află pe ordinea de zi și urmează să fie votată.
“Este esențial să facem acest pas pentru a responsabiliza decidenții care gestionează banii publici și, totodată, pentru a le oferi cetățenilor posibilitatea de a ști cu exactitate ce se întâmplă cu banii încasați din taxe și impozite!”.
Mai multe detalii cu privire la propunerea legislativă se găsesc pe site-ul Camerei Deputaților:
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16636&fbclid=IwAR1E0PJC1O4q_FwwIPfnStBm_GdsqKq0Gho2h9sHjm8-pr1XiO9wSomlSsg