Florin Cîțu: „Având în vedere că această creștere a prețurilor e temporară, iar veniturile cresc permanent, cred că lucrurile se vor îmbunătăți” (VIDEO)

Florin Cîțu: „Având în vedere că această creștere a prețurilor e temporară, iar veniturile cresc permanent, cred că lucrurile se vor îmbunătăți” (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Florin Cîțu se arată optimist chiar și după ce BNR a majorat la 5,6% estimarea privind inflația la finele anului, iar INS a anunțat că rata anuală a inflației în iulie a crescut la 5%. Șeful Guvernului insistă „lucrurile se vor îmbunătăți”, deoarece „această creștere a prețurilor e temporară, iar veniturile cresc permanent”.

Florin Cîțu, despre inflație și creșterile de prețuri

„E o discuție mai amplă despre ce se întâmplă cu prețurile. Luni, BNR a prezentat raportul asupra inflației. Decizia de săptămâna trecută a BNR a fost de a nu crește dobânzile, ceea ce arată că această creștere a prețurilor e temporară. Deci e de acolo un semnal. M-am uitat în raportul BNR de unde vin creșterile. (…)

Ceea ce e la pompă e mai ales din cauza prețului țițeiului la nivel global. România, chiar și după această creștere, care e în toată Europa rămâne cu al doilea cel mai ieftin combustibil din Europa. La creșterea prețurilor la energie, care se vede în inflație, BNR spune că e vorba și de accelerarea traziției verzi la nivel comunitar. Tranziția aceasta costă și se va vedea în perioada următoate. Eu am spus la Comisia Europeană că România nu-și permite același ritm de tranziție, că avem un cost social mult prea mare, deci vom face tranziția, dar într-un ritm mai lent. (…)

BNR mai spune că rata inflației e mare cam în toată Europa: Estonia – 4,9%, Ungaria – 5,3%, Polonia 5. SUA au 5,4%. Deci e un fenomen global”, a explicat premierul.

Cîțu a insistat că aceste creșteri de prețuri sunt temporare, dar majorările de salarii sunt permanente.

„Veniturile sunt creșteri permanente. INS spune că salariul mediu nominal net a crescut față de anul trecut cu 7,4% și chiar cel real crește cu 3,3%. Având în vedere că această creștere a prețurilor e temporară, iar veniturile cresc permanent, cred că lucrurile se vor îmbunătăți”, a mai precizat Florin Cîțu.