Florin Cîțu a oferit declarații pentru televiziunea britanică Euronews English, legate de negocierile cu reprezentanții Comisiei Europene, privind PNRR-ul.
Președintele PNL a afirmat că înțelegerile deja stabilite nu vor mai fi modificate, pentru că cele 64 de reforme sunt necesare modernizării economiei.
Declarațiile au fost preluate în cadrul matinalului „Good Morning Europe”.
„Am negociat deja cu reprezentanții Comisiei Europene traseul viitor pentru deficitul bugetar, nu vom devia de la acesta. Avem în PNRR toate reformele, 64 de reforme care vor moderniza economia, le vom implementa și nu vom schimba PNRR”, a spus Florin Cîțu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Între timp, Adrian Câciu, noul ministru de Finanțe a semnat acordul de împrumut prin Mecanismul de Redresare şi Reziliență cu Comisia Europeană.
Aproximativ 15 miliarde de euro vor fi folosite pentru finanţarea deficitului bugetului de stat şi pentru refinanţarea datoriei publice guvernamentale, pe baza cheltuielilor bugetare efectuate pentru reformele prevãzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţã (PNRR). Sumele vor fi disponibilizate în 10 rate, în baza îndeplinirii de cãtre partea românã a jaloanelor şi ţintelor prevãzute în reformele şi investiţiile asociate împrumutului, a anunţat sâmbătă Ministerul Finanţelor.