Într-o şedinţă a conducerii Camerei Deputaţilor, Florin Iordache a dat oaltă explicație pentru gestul obscen înspre Opoziție, pe care l-a făcut pe 14 noiembrie. El a spus că nu a jignit pe nimeni deoarece mâna a urmat un parcurs normal…
Stenograma discuției, citată de Adevărul:
Florin Iordache: În ceea ce înseamnă a doua solicitare a dumneavoastră, vreau să vă spun aşa: în momentul în care am plecat de la tribună, am făcut un gest care din punctul meu de vedere nu trebuie interpretat ca o insultă sau ca un gest obscen la adresa vreunui coleg, că nu aveam nicio problemă.
Iulian Bulai: Glumiţi acum? Aveţi o interpretare nouă a ce înseamnă un gest obscen?!
Florin Iordache: Domnule coleg, credeţi dumneavoastră că momentul în care mâna are un anumit parcurs prin cameră poate fi interpretat în vreun anumit fel? Că eu nu am avut nici un fel de…, ce am avut de spus, v-am spus pe gură
Iulian Bulai: Sunteţi înregistrat, domnule preşedinte că aţi arătat nişte gesturi obscene.
Florin Iordache: Bun, domnule coleg, mi-aţi cerut un punct de vedere? V-am răspuns, trecem mai departe