Fostul deputat Cristian Rizea, condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare, a fost eliberat condiționat. Decizia aparține Tribunalului Ilfov.
Rizea a fost condamnat în 2019 pentru corupție și fugise în Republica Moldova, de unde a fost expulzat în 2023.
„Admite contestația formulată de contestatorul Cristian Rizea împotriva sentinței penale 963/03.04.2025 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București (…). Desființează sentința atacată și, pe fond, rejudecând: (…) admite cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat Cristian Rizea. Dispune liberarea condiționată a condamnatului Cristian Rizea (…), în prezent încarcerat în Penitenciarul București Jilava (…) și punerea acestuia în libertate, dacă nu este arestat sau deținut în altă cauză (…). Definitivă”, se arată în minuta deciziei Tribunalului Ilfov, citată de Agerpres.
În dosarul în care a fost condamnat, Cristian Rizea a fost acuzat de procurorii DNA că i-a cerut afaceristului Lucian Colțea suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma unor contracte de împrumut fictive.
Banii au fost ceruți în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) și la Primăria comunei Chiajna astfel încât „o persoană din familia lui Lucian Colțea să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidențială din municipiul București, respectiv ca omul de afaceri să obțină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria comunei Chiajna”, spun procurorii.
Mai apoi, Cristian Rizea a fost acuzat că a contactat doi martori, cărora le-a cerut să nu spună adevărul în timpul anchetei. În schimb, el le-a promis că dacă va deveni primar al Sectorului 5, le va da gratis un spațiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei clinici.