În acest weekend, o fotografie falsă cu Oana Țoiu a fost distribuită intens pe rețelele sociale, în special de conturi pro-ruse.
Este vorba despre o imaginea generată cu Inteligența Artificială în care apare ministra Afacerilor Externe într-o rochie roșie, într-o tentativă clară de discreditare și manipulare politică.
Însă, în realitate, Oana Țoiu a participat la summitul NATO de la Haga îmbrăcată într-un sacou și pantaloni negri, unde a discutat cu partenerii internaționali despre apărare, cooperare și combaterea atacurilor hibride.
:format(webp):quality(webp)/http://b1tv.ro/wp-content/uploads/2025/10/571817581_1396915161802830_5268398487635397390_n.jpg)
Partidul USR a catalogat imaginea drept „un exemplu clar de dezinformare politică menit să submineze încrederea publică”.
„Așa arată disperarea. Când nu au argumente, manipulează. Cu Inteligența Artificială, cu tupeu, fără rușine.
În weekend, a circulat pe conturile rusofililor o „poză” cu Oana Țoiu într-o rochie roșie. Mulți oameni i-au dat share și au comentat despre cum a ales ministra Afacerilor Externe să se îmbrace într-o delegație oficială fără să acorde prea multă atenție imaginii.
Dacă ar fi făcut-o, ar fi observat că imaginea e falsă. Că e o manipulare creată cu inteligența artificială pentru a o discredita și ataca pe ministra Afacerilor Externe.
În poza reală (din dreapta), Oana Țoiu era la summit-ul NATO de la Haga, unde discuta cu partenerii despre apărare, inclusiv in fața atacurilor de tip hibrid într-un context în care frecvența utilizării campaniilor de dezinformare bazate pe informații și imagini false crește.
Oana Țoiu a pus pe agenda Guvernului propunerea de lege privind pedepsele pentru cei care finanțează Rusia în război prin companiile din România – până la 12 ani de închisoare. Asta deranjează.
E un exemplu perfect de cum pot fi folosite imaginile trucate pentru manipulare politică și dezinformare! Și motivul pentru care trebuie să fim mai atenți decât oricând la ce credem din ce vedem pe Social Media”, au scris reprezentanții USR, pe Facebook.
Reprezentanții MAE și ai Guvernului îi sfătuiesc pe utilizatori să verifice sursele informațiilor și să raporteze imaginile false. În cazul fotografiei trucate cu Oana Țoiu, scopul a fost evident: manipularea publicului și atacarea imaginii ministrului.