Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a cerut duminică inspectorilor școlari ca în toate unitățile școlare din România să se intoneze imnul național, la deschiderea festivităților sau la diferite evenimente.
„Am cerut inspectorilor şcolari generali ca în toate şcolile din România festivităţile sau evenimentele de început de an şcolar să înceapă cu intonarea imnului naţional, atât în ceea ce priveşte melodia, cât şi în ceea ce priveşte versurile, cel puţin a celor patru strofe obligatorii”, a spus ministrul în cadrul unei conferințe de presă.
Referitor la posibilitatea intonării imnului o dată pe săptămână, Daniel Funeriu a precizat că va lua o decizie în acest sens în urma consultării cu Institutul de Științe ale Educației.
„Eu personal mă declar adeptul unei astfel de iniţiative, pentru că sunt convins că este important să respectăm solemnitatea şi este important să respectăm simbolurile naţionale. Dar, în acelaşi timp, trebuie să fim vigilenţi să nu demonetizăm aceste lucruri, aşa cum a fost cazul în trecut„, a spus Funeriu la finalul conferinței.
Declarația vine după ce, sâmbătă, președintele Traian Băsescu a declarat la Mangalia că este „penibil … când la tine acasă nu se cântă imnul corect”, referindu-se la interpretarea cântărețului Marcel Pavel, care a cântat imnul național într-o variantă modificată la meciul România-Franța, pentru a nu stârni „dispute politice”.