Klaus Iohannis s-a contrazis în două mesaje pe care le-a transmis UDMR. În primul, președintele admitea că minoritatea maghiară se confruntă cu multe „chestiuni rămase nerezolvate, cu subiecte sensibile” cum ar fi autonomia, și vorbea despre extinderea drepturilor minorităților.
Acest mesaj a apărut vinerea trecută pe pagina Administrației Prezidențiale, însă a fost șters între timp.
Jurnaliștii Transindex au descoperit acest lucru după ce consilierul prezidențial Laurențiu Mihai Ștefan a transmis un mesaj mult mai scurt și fără vreo referire la problema maghiarilor sau la autonomie.
„Există multe chestiuni rămase nerezolvate, deziderate ale minorităților naționale privind respectarea efectivă a drepturilor conferinte de lege, dar și nevoia de garanții mai bune pentru protejarea și promovarea identității lor naționale. Există, în același timp, multe provocări pe care le vizează întreaga societate și clasa politică în ansamblul ei. Dialogul și construcția pas cu pas împreună cu liderii politici ai majorității reprezintă singura soluție viabilă. Doar așa putem evita calculele electorialiste sau discursurile pline de stereotipuri, cum se întâmplă adesea atunci se discută în spațiul public despre autonomie. Subiectele sensibile în relațiile dintre majoritate și minoritate pot fi abordate doar pe calea dialogului, chiar dacă eforturile necesare par uneori enorme și distanța dintre cele două părți insurmontabilă. Atât respectarea sau extinderea drepturilor minorităților, cât și decizii majore precum conturul regiunilor pot fi obținute și consilidate doar deschizând și menținând canale de comunicare cu toate partidele politice care au un cuvânt de spus în politica românească. Putem crește integritatea în politica românească dacă selectăm și promobăm oameni care nu sunt corupți sau coruptibili, care nu utilizează politica pentru a se îmbogăți, ci pentru a aduce efectiv o contribuție la binele comunității”.
La Congresul de la Cluj-Napoca, consilierul prezidenţial Laurentiu Mihai Stefan, a citit un comunicat mult mai scurt. Din text lipseau părţile privitoare la drepturile minorităţilor. În plus, faţă de mesajul iniţial, Iohannis nu a mai vorbit nici despre cazurile de corupţie, un subiect delicat pentru UDMR.
Iohannis transmite că singurul mesaj e cel transmis de consilierul său, Laurențiu Ștefan, nu cel de pe site-ul Administrației Prezidențiale. Interesant este că de ceea ce apare pe site se ocupă purtătorul de cuvânt al președintelui, iar după acea postare, cea care ocupa această poziție, Tatiana Niculescu Bran, a fost demisă.”În legătură cu informațiile apărute în mass-media referitoare la mesajul Președintelui României, cu prilejul celui de-al XII-lea Congres al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, precizăm că acesta a fost transmis de domnul consilier prezidențial Laurențiu Ștefan în forma care se găsește astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Nicio altă variantă nu are caracter autentic.”, e mesajul președintelui Klaus Iohannis postat pe site-ul Administrației Prezidențiale.