George Simion, în Parlament: Grupul AUR va părăsi sala de şedinţe în semn de solidaritate cu lucrătorii din Valea Jiului. Trebuie să dăm soluţii românilor

George Simion, în Parlament: Grupul AUR va părăsi sala de şedinţe în semn de solidaritate cu lucrătorii din Valea Jiului. Trebuie să dăm soluţii românilor

George Simion, liderul deputaților AUR, a anunțat că parlamentarii din formațiunea pe care o conduce părăsesc sala de plen, unde au loc dezbaterile de la ”Ora premierului”, în semn de solidaritate cu protestul minerilor din Valea Jiului. De la tribuna Parlamentului, George Simion a acuzat Guvernul cu ”nu are un plan pentru România” și a spus că minerii riscă să ajungă ”culegători de sparanghel în Germania.

Parlamentarii AUR anunță că părăsesc sala de plen în timpul ”Orei premierului”, din solidaritate cu minerii din Valea Jiului

„Vin, din păcate, din judeţul Hunedoara, unde am fost chemaţi de mineri, pentru că bătaia de joc a atins cote maxime. Grupul AUR va părăsi sala de şedinţe în semn de solidaritate cu lucrătorii din Valea Jiului, pentru că din păcate, domnule Cîţu, acest guvern nu are un plan, o viziune pentru România. În afară de lozinci şi de minciuni, pentru că la conducerea complexelor energetice s-a perindat clasa politică, când de stânga, când de dreapta, nu aveam cu ce să îi bucurăm pentru aceşti oameni. Ei nu cred în minciunile doamne Turcan, ei încă sunt în mină, noi cei de la AUR vom părăsi aceste dezbateri, poate vă veţi trezi domnule Cîţu şi veţi înţelege că oamenii au nevoie de soluţii. Vreţi să le daţi cursuri de reconversie socială? Am tot auzit această placă. Nu există aceste cursuri. Minerii de azi care mai au forţă de muncă, vor ajunge culegători de sparanghel în Germania”, a declarat co-președintele AUR.

Referindu-se tot la situația din Valea Jiului, Simion a mai spus că oamenii au nevoie de soluții și a făcut referire la declarația prin care Florin Cîțu a dat asigurări că în mandatul său nu va avea loc o nouă mineriadă.

”Domnule Cîţu, vorbesc în numele românilor. E timpul să îi ascultaţi, nu să faceţi analogii din astea cu mineriada. Domnule Cîţu, dumneavoastră v-aţi luat salariul, minerii din Valea Jiului nu şi-a luat nici până azi salariul şi veniţi cu soluţii. Nu transformaţi Turceni, Işalniţa, în panouri fotovoltaice. Trebuie să dăm soluţii românilor, nu circ, nu demagogie”, a mai spus George Simion.

Florin Cîțu:Nicio mineriadă nu se va întâmpla în acest mandat

Luni dimineață, prim-ministrul Florin Cîțu a făcut câteva declarații cu privire la situația din Valea Jiului.

“Sunt foarte mulți politicieni care profită, așa cum au profitat și alți politicieni, tot din aceeași categorie în ultimii ani de pe urma acestei categorii sociale. Țineți minte ce s-a întâmplat în anii ’90. Eu vreau săspun atât românilor și Bucureștenilor că nu voi permite niciodată, în România, în mandatul meu, ce s-a întâmplat în mandatele lui Iliescu și al altor socialiști. Nicio mineriadă nu se va întâmpla în acest mandat”, a spus Florin Cîțu.

Minerii au protestat, luni dimineață, pentru a șasea zi consecutiv. Ei cer plata restanțelor salariale, salarii și tichete de masă restante de 10 luni. Printre revendicările lor se numără și decontarea transportului, restant de 11 luni, precum și decontarea încălzirii.

Ultima oră
23:57 - Afganistan: Talibanii au ucis patru bărbați şi le-au atârnat cadavrele în public. „Aceasta este pedeapsa pentru răpire”
23:36 - Cristian Tudor Popescu: La congresul PNL a fost reales Klaus Iohannis
23:19 - Marcel Ciolacu: Iohannis nu depășește nivelul de președinte al PNL. Congresul liberalilor, o rușine națională / Condițiile în care PSD va vota moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR
22:56 - Florin Cîțu admite că are nemulțumiri față de unii miniștri / „S-ar putea să fie și profesioniști pentru unele ministere, din afara politicii”
22:40 - CNCAV: 16.734 de persoane, vaccinate anti-COVID-19 în ultima zi. Datele complete
22:23 - Lucian Bode: Nu USR PLUS stabilește premierul pe care-l dă PNL / Ce spune ministrul despre șansele revenirii USR PLUS în coaliția de guvernare (VIDEO)
21:50 - Vaslui: Copil de 5 ani, în stare gravă după ce s-a intoxicat cu o soluţie pentru deparazitarea oilor
21:41 - Dan Vîlceanu: Mai bine guvern minoritar decât o coaliție în care să nu fac absolut nimic / Cum vede ministrul funcționarea unui astfel de guvern fără a fi „ținut în brațe” de PSD (VIDEO)
21:14 - Florin Cîțu: De la 1 ianuarie şi pensii, şi alocaţii, toate cresc. Și salariul minim. Așa trebuie să se obişnuiască românii
20:49 - Rareș Bogdan: Pentru noi, opțiunea numărul 1 e USR PLUS. Cred că liderii USR vor discuta cu noi după congresul lor, căci înainte le va fi greu să recunoscă / Un guvern minoritar nu poate rezolva toate problemele (VIDEO)