Greșeli în CV-ul Ramonei Mănescu, europarlamentarul propus pentru preluarea ministerului Transporturilor

Greșeli în CV-ul Ramonei Mănescu, europarlamentarul propus pentru preluarea ministerului Transporturilor

Ministerul Transporturilor pare parcă blestemat. Şi propunerea pentru funcţia de ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu este un controversată. Jurnaliştii de la Evenimentul Zilei au descoperit că europarlamentarul are CV-ul greşit. Mai exact şi-a atribuit nişte studii pe care nu le-a absolvit. 

Ea a trecut în CV-ul în limba engheză un doctorat, care era, de fapt, un masterat. De vină ar putea fi o traducere greşită din română în engleză.
Problema apare la CV-ul în engleză, care a fost postat pe site-ul Parlamentului European, unde Ramona Mănescu a trecut un doctorat la SNSPA, în 2006, în Relaţii Internaţionale. Este probabil ca Ramona Mănescu să nu fi ştiut să traducă corect „masterat”, notează jurnaliştii de la Evenimentul zilei. Şi asta în condiţiile în care, intr-un alt CV, europarlamentarul susţine că poate să se exprime, în scris, în engleză, „într-un text clar şi bine structurat”. 

Site-ul Parlamentului European arată clar că informaţiile publicate ţin de responsabilitatea deputatului. 

Cazul Ramonei nu este însă singular: ministrul delegat Dan Şova şi-a trecut în CV un masterat la London School of Economics. Însuşi premierul Victor Ponta şi-a trecut în CV un masterat la o universitate din Catania, pe care ulterior l-a şters din biografia oficială.

Ultima oră
22:54 - Grav accident rutier în Teleorman. Opt persoane au fost rănite și alte două au decedat. Planul roșu de intervenție, activat
22:52 - Sorin Cîmpeanu a explicat de ce a renunțat la modificările vizând CNATDCU / Despre acuzația că plagiatorii ar fi fost favorizați: „Faptul că aceste acuze devin virale nu înseamnă că ele capătă și valoare de adevăr” (VIDEO)
22:34 - Grindină și furtuni puternice în Galați și în Brăila. Zeci de copaci au distrus autoturisme, vântul a smuls acoperișul unui bloc și l-a aruncat pe o mașină
22:16 - Sorin Cîmpeanu, despre schimbările în structura anului școlar: Voi susține nevoia de extindere a perioadei de cursuri (VIDEO)
21:58 - Dezastru la Titularizare. Sorin Cîmpeanu: Am avut 34.000 de candidați, doar 11.000 au luat peste 7. Au fost 15 note de 1. Avem probleme și cu profesorii corectori – 97% din note au fost schimbate după contestații (VIDEO)
21:56 - Profesorii, a doua cea mai vaccinată categorie profesională. Sorin Cîmpeanu, precizări cu privire la testarea periodică a cadrelor didactice (VIDEO)
21:35 - În ce condiții ar putea fi vaccinați anti-COVID elevii, la școală. Precizările ministrului Sorin Cîmpeanu (VIDEO)
21:31 - Cazul românului reținut în Cipru. MAE: Instanța a pronunțat o pedeapsă privativă de libertate pentru încălcarea embargoului impus pentru partea de nord a Republicii. Decizia nu e definitivă
21:22 - Sorin Cîmpeanu, despre testarea elevilor în școli: Există 5.000 de teste la nivelul fiecărui județ, ce vor putea fi folosite în cazul în care apar simptome
21:14 - Sorin Cîmpeanu: „Sunt convins că școala va începe pe 13 septembrie, cu prezență fizică. Am dreptul să-mi manifest acest optimism”. Pe ce se bazează ministrul Educației