Grindeanu se laudă după căderea lui Bolojan: „Economia respiră din nou!” Șeful PSD susține că investitorii au aplaudat plecarea fostului premier

Grindeanu se laudă după căderea lui Bolojan: „Economia respiră din nou!” Șeful PSD susține că investitorii au aplaudat plecarea fostului premier
Sorin Grindeanu, liderul PSD. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sorin Grindeanu afirmă că scenariile sumbre anunțate de Ilie Bolojan după moțiunea de demitere nu s-au adeverit, ba chiar s-a întâmplat exact opusul. Potrivit șefului PSD, piețele financiare au reacționat pozitiv imediat după debarcarea premierului, iar acest lucru ar demonstra că investitorii consideră schimbarea una benefică pentru România.

„Apocalipsa” după Bolojan n-a mai venit

Șeful PSD, Sorin Grindeanu subliniază că Bursa de Valori București a crescut patru zile la rând după plecarea lui Bolojan, semn clar — spune el — că investitorii au primit vestea cu optimism.

Totodată, dobânzile la împrumuturile României pe 10 ani au început să scadă constant, iar cursul euro, după o reacție inițială de creștere, a revenit pe un trend descendent, susține șeful PSD.

„În ciuda corului digital de bocitoare al lui Ilie Bolojan, apocalipsa economică promisă nu a venit.
S-a produs chiar contrariul!
De luni, după demiterea prim-ministrului Ilie Bolojan, piețele au dat verdictul lor – exact opusul celui anunțat pe toate canalele:
Bursa de la București urcă a 4-a zi consecutiv.
Dobânzile la împrumuturile României pe 10 ani scad a 4-a zi la rând.
Cursul, după reacția inițială de creștere, a coborât astăzi.”, scrie Sorin Grindeanu.

Grindeanu: „Toată lumea apreciază plecarea lui Bolojan, mai ales investitorii”

Mesajul final transmis de Sorin Grindeanu este unul triumfător: după moțiunea împotriva lui Ilie Bolojan, România nu s-a prăbușit economic, ci dimpotrivă, a început să dea semne de revenire.

„Aceasta NU este reacția unei piețe speriate. Este reacția unei piețe care răsuflă ușurată că s-a pus capăt unei austerități care lovea în consum, în creștere și în încrederea investitorilor. Bursa nu votează la urne. Dar atunci când vorbește prin cifre, nu poate fi acuzată că face propagandă.
Investitorii au dat un semnal clar, iar clasa politică trebuie să-l înțeleagă și să-l aplice urgent.
Aceasta înseamnă reluarea investițiilor, redeschiderea șantierelor de școli, spitale, drumuri județene și alimentări cu apă și gaze.
Repornirea economiei și stimularea mediului de afaceri reprezintă adevăratele priorități ale României post-Bolojan!, scrie șeful PSD.