Politică
Lege cu dedicație. Parlamentarii PSD vor ca persoanele condamnate, inclusiv pentru corupţie, cu pedepse de până la cinci ani de închisoare, să poată beneficia de executarea pedepsei la domiciliu sau în weekend, într-un centru special înființat.
Propunerea legislativă a fost, luni, avizată favorabil de Comisia Juridică a Camerei Deputaților, scrie stiripesurse.ro.
Sunt excluse de la aceste măsuri persoanele care au comis infracțiuni cu violență, recidiviștii, precum și cei care au fost condamnați pentru luare de mită, dare de mită și trafic de influență.