Președintele Klaus Iohannis nu este de acord cu modificarea Constituției, așa cum a propus Liviu Dragnea, în prag de an electoral.
Astfel de lucruri, susține șeful statului, se discută în perioade de calm politic.
”În esență este bine, chiar foarte bine să existe un dialog politic, este foarte bine ca în anumite chestiuni sensibile să existe consens cum am avut la Codul Fiscal, de exemplu, dar în ansamblu, rolul partidelor nu este să lucreze consensual, ci să iși preziente viziunea. În ceea ce privește Constituția, nu nu mi se pare potrivit ca în prag de an electoral să discutăm Constituția. Așa ceva nu se face. Constituția se discută într-o perioadă de calm politic. Discuția pe Constituție, cu mare plăcere după anul 2016”, a declarat Iohannis în cadrul unei conferințe susținute luni la Palatul Cotroceni.
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seară, că va propune un nou proiect de comasare a alegerilor, în care mandatele tuturor aleşilor vor fi de cinci ani.
Dragnea susține că altfel România nu poate avea proiecte durabile, şi speră şi în sprijinul președintelui Klaus Iohannis. (Detalii AICI)