Ion Cristoiu: În loc să se ocupe de deszăpezire, Ponta se gândește când îl învestește Băsescu premier

Ion Cristoiu: În loc să se ocupe de deszăpezire, Ponta se gândește când îl învestește Băsescu premier

Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat marți seară, în emisiunea „Ultimul cuvânt”, de pe B1 TV, că premierul Victor Ponta nu se concentrează deloc pe deszăpezire, având în vedere că traficul pe multe drumuri naționale se desfășoară cu dificultate din cauza zăpezii, ci se gândește numai la clipa în care va fi învestit în noul Guvern.

„Azi Ponta s-a trădat. Băsescu are dreptate, există niște proceduri constituționale. Deja au dat primele semne foarte grave, consideră acest vot ca o întoarcere la Ceaușescu, adică poporul ne-a îndreptățit să nu mai ținem cont de nimic. În loc să se ocupe de deszăpezire pentru că e premier în continuare, gândul lui este când îl investește Traian Băsescu. Omul nu are povara , constiința responsabilității. Grija lui e când ajunge premier. Ei încep să considere că „gata ne-au votat, aia sunt la pământ și gata nu mai ținem cont””, a declarat jurnalistul.

Acesta a criticat graba USL-ului de a urgenta numirea premierului, având în vedere că rezultatele alegerilor de duminică nici măcar nu a fost publicat în MO.

„Nu Traian Băsescu ține în loc, să se ducă la BEC să împingă. Nu există urgență care să încalce Constituția”, a mai spus Cristoiu.

Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț, a precizat că miercuri si joi sunt așteptate la Biroul Electoral Central procesele verbale pe hârtie și semnate de reprezentații partidelor în Birourile Electorale Județene. Situația centralizată și procesele verbale finale urmează să fie trimise în cursul zilei de vineri la publicare în Monitorul Oficial.

Cristoiu: Ponta nu mai are răbdare să ajungă premier

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe