Jurnalistul Ion Cristoiu dezbate în "Gândul de duminică", de pe blogul său, subiectul legat de Valeriu Zgonea și reacțiile care au atras după sine acțiunile acestuia.
"Valeriu Zgonea a fost dat afară din PSD. Nu pentru ceea ce unii s-au grăbit să prezinte drept delict de opinie, ci pentru că ditamai preşedintele executiv al PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor e un simplu turnător la Ambasada americană din România. Încredinţat că, babuin fiind, trebuie să te dai pe lîngă Îngrijitorul Sectorului babuini din imensa Grădină Zoologică întruchipată de coloniile Imperiului american, Valeriu Zgonea pîra la ambasadorul american colegii de partid pentru ceea ce el considera că sînt tentative de a afecta Lupta împotriva corupţiei.
După ce-şi primea tainul, întruchipat de surîsul cu toţi dinţii al ambasadorului, Valeriu Zgonea se întorcea la Camera Deputaţilor cu misiunea de a bloca orice dezbatere în Parlament a celor peste 40 de modificări decise de CCR la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală", a declarat Cristoiu.
Jurnalistul îl ironizează pe Valeriu Zgonea și oferă o comparație "aparte" a exluderii acestuia din PSD.
"Excluderea lui Valeriu Zgonea din PSD a fost un gest asemănător celui fiziologic, prin care elimini din stomac, pe una dintre cele două posibile găuri de evacuare, o bucată de fleică stricată.
A rămas debarcarea lui Valeriu Zgonea din fruntea Camerei Deputaţilor, la care PSD trudeşte, pentru că, asemenea oricărui turnător, Valeriu Zgonea n-are, pe post de coloană vertebrală, decît un elastic de bikini", a spus ironic Cristoiu.
În continuare, jurnalistul își spune părerea despre așa numita încălcare a normelor diplomatice de către ambasadorul american.
„Singurul lucru pe care ţin să-l spun în această chestiune e că ambasadorul american sfidează şi regulile bunului simţ elementar.
Un om de bun simţ, un om minim cultivat, nu umileşte un Popor tratîndu-l ca pe un Popor de babuini chiar dacă în sinea sa îl consideră unul de babuini.
Una dintre notele definitorii ale omului minim civilizat e să nu lase o clipă impresia că e Jupîn.
Prin tratarea românilor ca niște slugi ambasadorul american nu diferă prea mult de ghiorțanii noștri postdecembriști, morți să-și arate puterea”, este de părere jurnalistul.
În încheiere, Cristoiu precizează două reacții asupra vizitei ambasadorului american.
"O reacţie a venit de la Valeriu Zgonea. Declaraţia sa de după vizită confirmă că Valeriu Zgonea a fost ceea ce s-ar putea numi L’Idiot du PSD.
Potrivit Declaraţiei, el, Valeriu Zgonea, a abordat cu ambasadorul american chestiunile „care pot să creeze regrese în progresele României”. Ce mai încolo şi încoace!
Valeriu Zgonea ne-a înveselit din nou, îmbogățind fondul de gîgisme al nației cu formula regrese în progrese.
O altă reacţie a fost cea a comentatorilor, care au invocat o lovitură dată de ambasadorul american conducerii PSD. Eu însă cred c-a fost vorba de o lovitură. Cred că, dimpotrivă, a fost vorba de o mînă de ajutor.
Operaţiunea Debarcarea lui Valeriu Zgonea de la şefia Camerei Deputaţilor se profilează deja ca una deosebit de complicată şi deosebit de periculoasă", a încheiat Cristoiu.