”Suntem trataţi ca nişte prinţi!”. Dăncilă l-a primit pe Juncker cu mâncăruri alese. Daea a asigurat muzica! (FOTO)

''Suntem trataţi ca nişte prinţi!''. Dăncilă l-a primit pe Juncker cu mâncăruri alese. Daea a asigurat muzica! (FOTO)
Foto:Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a arătat foarte încântat de modul în care a fost primit el și comisarii europeni de către premierul Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria.

„Noi, comisarii, suntem trataţi ca nişte prinţi aici, la Bucureşti, totul este perfect organizat, ceea ce este de bun augur pentru continuarea evenimentelor”, a declarat Juncker.

Potrivit stiripesurse.ro, la început a fost o degustare de produse românești, de la țuică, palincă, păstrăv în brad și zacuscă de vinete, la ciuperci, cozonac, cornulețe, dulceață de nuci verzi și magiun de Topoloveni.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a adus mai mulți artiști de muzică populară, care au întreținut atmosfera.

Juncker a fredonat câteva versuri în luxemburgheză și s-a ”lăudat” că a învățat și limba română: „Da dai di rai di dai di da!”.

Masa a fost tradițional românească: sărmăluțe în foi de viță și de varză, friptură de porc de mangaliță și prăjitură cu crustă de bezea cu nucă și cremă de vanilie.

Foto: stiripesurse.ro

Urmăriți B1TV.ro și pe
`