Jurnaliștii, DAȚI AFARĂ de la audierea viitorului ministru de Interne. REACȚIA lui Carmen Dan

Jurnaliștii, DAȚI AFARĂ de la audierea viitorului ministru de Interne. REACȚIA lui Carmen Dan

Avizare neobișnuită pentru ministrul propus la Interne. Jurnaliştii nu au avut acces la audieri, motivul invocat de membrii Comisiilor de specialitate fiind acela că vor fi luate în discuţie subiecte ce ţin de siguranţa naţională.

Carmen Dan, ministrul propus de PSD-ALDE la MAI, a stat totuși de vorbă cu presa, după încheierea audierilor.

"Din punctul meu de vedere a fost o audiere aşa cum ar trebui să se desfăşoare. Nu am venit pregătită cu întrebări, am venit cu programul de guvernare. Voi analiza foarte bine ce se întâmplă la Ministerul de Interne şi care sunt vulnerabilităţile. Din informaţiile mele, ne confruntăm cu o problemă de subdimensionare a resurselor umane şi voi continua măsurile de asigurare a dotării tehnice şi logistice. În medie, ies din sistem în jur de 2.800 de cadre. Anul acesta ne-am confruntat cu o ieşire masivă din sistem, de aproximativ 12.000. A apărut acel act normativ care a creat posibilităţi avantajoase pentru pensionare", a declarat Carmen Dan, potrivit stiripesurse.ro.

Întrebată de jurnalişti dacă va demisiona în cazul în care va fi pusă sub acuzare într-un dosar penal, Carmen Dan a spus: "Aşa cum mă cunosc, nu am de ce să fiu acuzată într-un dosar, pentru că rolul meu la nivelul ministerului va fi să muncesc".

Urmăriți B1TV.ro și pe
`