Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, cu privire la zvonurile privind o posibilă remaniere guvernamentală, că este ‘o poveste simplă de campanie’. Întrebat despre posibilele plecări din Executiv ale miniștrilor Monica Anisie, Lucian Bode și Cătălin Predoiu, șeful statului a spus că nu a discutat cu premierul Ludovic Orban despre așa ceva.
„Nu am de gând să fac evaluarea miniștrilor, e activitate rezervată premierului. Dar povestea cu remanierile e o poveste simplă de campania. Eu nu am discutat cu premierul despre nemulțumiri sau posibile remanieri, nici nu e cazul. Când premierul va decide să facă o schimbare, probabil îmi va spune acest lucru și vom dezbate chestiunea. Dar nu s-a discutat, nu e o temă”, a spus Klaus Iohannis.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
În presă s-a zvonit, miercuri, că prim-ministrulLudovic Orban, președintele PNL, ar fi nemulțumit de activitatea din mai multe ministere ale guvernului pe care îl conduce. Potrivit unor surse liberale, ar putea avea loc o remaniere guvernamentală, iar pe lista neagră s-ar afla și Monica Anisie, ministrul Educației și protagonista unor momente de imprecizie cu privire la debutul noului an școlar în contextul epidemiei de COVID-19 din țară.
O eventuală remaniere ar putea fi influențatăși de deznodământul alegerilor parlamentare, care ar putea schimba raporturile de forțe din Parlament, unde la ora actuală guvernul Orban, deși a fost învestit, este unul minoritar.
Într-o ședință de Guvern din debutul lunii septembrie, cabinetul condus de LudovicOrban a adoptat o Hotărârepentru stabilirea zilei de 6 decembrie cadată de desfășurare a alegerilor parlamentare.