Klaus Iohannis, MESAJ DE ULTIMĂ ORĂ pentru români! Discuții intense cu partenerii din NATO și UE

Klaus Iohannis, MESAJ DE ULTIMĂ ORĂ pentru români! Discuții intense cu partenerii din NATO și UE

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde va exprima sprijinul României pentru iniţiativele NATO şi UE destinate îmbunătăţirii mobilităţii militare şi va pleda pentru menţinerea unui climat atractiv al investiţiilor în Uniunea Europeană.

Pe agenda discuţiilor se află teme care vizează politica europeană de apărare, subiecte economice referitoare la ocupare, creştere economică, competitivitate, domeniul digital, inovare şi comerţ, migraţie, viitorul buget al Uniunii Europene post-2020, precum şi aspecte privind relaţiile externe ale Uniunii, anunță Administrația Prtezidențială, prin intermediul unui comunicat de presă.

Preşedintele Iohannis se va referi la importanţa cooperării structurate permanente (PESCO), salutând progresele înregistrate, în special cele din domeniul mobilităţii militare şi ameninţărilor cibernetice.

De asemenea, şeful statului va exprima sprijinul României pentru iniţiativele dezvoltate de NATO şi UE, destinate îmbunătăţirii mobilităţii militare, şi va reitera susţinerea pentru intensificarea cooperării dintre UE şi NATO.

Iohannis va vorbi şi despre nevoia implementării reformelor menite să sporească rezilienţa economiilor statelor membre şi va sublinia importanţa acordată cercetării şi inovării ca elemente-cheie pentru competitivitatea Uniunii.

El va pleda pentru menţinerea unui climat atractiv pentru investiţii în UE, arătând că România susţine un sistem de impozitare echitabil şi eficient al companiilor, care să fie adaptat noilor modele de afaceri în contextul digitalizării economiei. În domeniul comerţului, România rămâne un susţinător puternic al sistemului multilateral bazat pe reguli, stabilit în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, precizează Administraţia Prezidenţială.

Cu privire la viitorul buget al Uniunii post-2020, Iohannis va pleda pentru finalizarea negocierilor cât mai rapid posibil, dar şi pentru necesitatea identificării unor soluţii echilibrate, care să fie acceptabile pentru toate statele membre.

„Gestionarea fluxurilor migratorii rămâne o prioritate a Uniunii Europene şi a statelor sale membre şi, în acest context, preşedintele Klaus Iohannis va reitera necesitatea continuării consolidării protecţiei la frontierele externe ale Uniunii şi va accentua necesitatea unui efort colectiv al statelor membre pentru intensificarea dialogului cu ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor”, se arată în comunicat.

În cadrul discuţiilor despre Brexit, Iohannis va reitera importanţa menţinerii unei voci unitare şi coerente a UE în procesul de negociere cu partea britanică, în vederea obţinerii unui acord echitabil pentru toate părţile.