Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, sâmbătă, că va retrimite la Curtea Constituțională Legea Referendumului.
Șeful statului este nemulțumit de felul în care acest act normativ a ajuns pe biroul său pentru promulgare.
Camera Deputaților a adoptat, la începutul lunii aprilie, în calitate de for decizional Legea referendumului, care fusese trimisă la reexaminare de Klaus Iohannis.
Legea a fost contestată la CCR de reprezentanții opoziției, însă judecătorii au respins sesizarea acestora.
Potrivit acestei legi “cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.
PSD a anunțat de mai multe ori că după promulgarea acestei legi va stabili data la care va avea loc referendumul pentru definirea familiei.