Președintele Klaus Iohannis a transmis că a sesizat că măsurile fiscale recent adoptate de Guvernul Ciolacu nu au fost „tocmai bine primite” de mediul de afaceri, dar s-a arătat încrezător că Executivul „va lua în considerare reglajele necesare”.
Iohannis a avut un mesaj pentru antreprenori cu ocazia celei de-a 31-a ediții a Topului Național al Firmelor Private din România. Acesta a fost prezentat de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu, în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.
„România va continua să înregistreze o creștere economică susținută, mult peste media Uniunii Europene în acest an. În plan financiar, după stagnarea inflației din luna august, trendul dezinflaționist continuă prin coborârea inflației sub 9% începând din luna septembrie.
În această privință, sunt conștient de preocupările mediului antreprenorial, mai ales că numeroși întreprinzători mici și mijlocii sunt îngrijorați de povara inflației. Știu, de asemenea, că măsurile fiscale recent adoptate nu au fost tocmai bine primite de către mediul de afaceri.
Am însă încredere că Guvernul va lua în considerare reglajele necesare, acolo unde acestea se impun, și va adopta măsuri care să mențină România competitivă în plan fiscal, pentru a atrage în continuare investiții productive, în beneficiul economiei noastre”, a transmis Klaus Iohannis, prin intermediul consilierului Cosmin Marinescu.
Acesta a susținut apoi că e nevoie de stabilitate financiară și de consolidare bugetară: „Trebuie să fim cu toții realiști că multiplele crize au accentuat vulnerabilitățile structurale ale bugetului și ale economiei noastre. În aceste vremuri se văd mai clar limitele unui model de politică economică axat mai degrabă pe consum, și nu pe investiții, orientat mai mult pe termen scurt decât pe termen lung”.
Klaus Iohannis a subliniat apoi importanța folosirii fondurilor europene, inclusiv a celor din PNRR.
Pe de altă parte, a remarcat faptul că sunt tot mai puține IMM-uri interesate să acceseze fondurile structurale: „În ciuda multiplelor oportunități, am observat totuși o scădere a numărului de întreprinzători mici și mijlocii care intenționează să acceseze fonduri structurale. De aceea, vă încurajez să priviți fondurile europene drept cea mai ieftină sursă de finanțare a afacerilor dumneavoastră! În acest sens, Guvernul, împreună cu autoritățile locale, trebuie să facă toate demersurile necesare pentru facilitarea absorbției fondurilor europene disponibile pentru mediul de afaceri. Iar dumneavoastră, reprezentanții IMM-urilor, să îndemnați continuu întreprinzătorii către programele cu finanțare europeană, în interesul afacerilor mici și mijlocii din România”.
Iohannis a abordat și subiectul forței de muncă insuficiente: „De asemenea, angajatorii sunt deosebit de preocupați de situația calificărilor profesionale pe piața muncii. Consider că această problemă trebuie privită ca parte integrantă a unei politici educaționale cu caracter strategic pentru economia noastră. (…) Este esențială intensificarea dialogului între autorități și mediul de afaceri, pe teme cu ample implicații pentru economia și piața muncii, precum sprijinirea revenirii românilor în țară sau găsirea unor răspunsuri adecvate la provocările scăderii demografice”.