Președintele ales Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare Facebook, că se simte revoltat de faptul că persoanele vinovate de modul în care a fost organizat votul în diaspora pe 16 noiembrie încă sunt la conducere.
„După aproape două săptămâni de la votul istoric din 16 noiembrie, astfel de imagini îmi trezesc sentimente contradictorii. Pe de o parte, sunt și astăzi mișcat de uimitorul val al schimbării la care românii din Diaspora au contribuit din plin. Pe de altă parte, sunt revoltat că cei care i-au împiedicat pe români să-și exercite un drept fundamental sunt încă în funcții”, se arată în mesajul de pe Facebook al lui Klaus Iohannis.
„De asemenea, aștept cu maxim interes ca Parchetul Curții Supreme să-și respecte obligațiile constituționale de a apăra drepturile și libertățile cetățenilor și, în consecință, aștept cât mai curând rezultatul investigației privind împiedicarea exercitării drepturilor electorale de către românii din Diaspora”, continuă el.
Potrivit preşedintelui ales, „România normală nu este doar despre viitor, ci și despre trecut, despre cum cei care au încercat să abată societatea noastră pe drumuri atât de greșite sunt trași la răspundere”.
Alături de mesajul lui Iohannis se află o fotografie din ziua votului în diaspora, precum şi un filmuleţ realizat la o secţie de votare, la Londra.
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a anunţat, în 20 noiembrie, că după turul 1 al alegerilor prezidenţiale a fost deschis un dosar în care a început urmărirea penală in rem, respectiv faţă de fapta de încălcare a dreptului la vot, ca urmare a problemelor la scrutinul din diaspora.
![]()