Liderul deputaților PSD: În respingerea urmăririi penale a primat valoarea emotivă a discursului lui Borbely

Liderul deputaților PSD: În respingerea urmăririi penale a primat valoarea emotivă a discursului lui Borbely

Liderul deputaţilor PSD Marian Neacşu a declarat, miercuri, referitor la respingerea de către plenul Camerei a cererii de urmărire penală a deputatului Laszlo Borbely, că a primat „valoarea emotivă” a discursului ţinut de acesta în Parlament şi că din toate grupurile s-a votat împotriva cererii.

 ”La experienţa pe care o am în Parlament, opinez că din toate grupurile politice s-a votat şi pentru, şi împotriva încuviinţării. Eu cred că a primat, dacă vreţi părerea mea persoanală, valoarea emotivă a discursului domnului Borbely şi cred că probabil şi faptul că, cel puţin din ceea ce a precizat domnia sa, a apărut că demersul este unul nu foarte bine argumentat. Cred că asta a fost unul dintre factorii de influenţă”, a precizat Neacşu , citat de Mediafax.

Întrebat de ce liderul PSD, premierul Victor Ponta, nu a fost prezent la acest vot, Neacşu a răspuns că, din câte cunoaşte, premierul este prins într-o acţiune pe linie guvernamentală.

Marian Neacşu a susţinut că el a votat pentru începerea urmăririi penale, lucru pe care l-a recomandat şi colegilor săi din PSD, susţinând şi că o mare parte dintre aceştia au votat astfel.

„Eu pot să garantez pentru ceea ce am făcut eu şi pentru ceea ce am recomandat colegilor mei şi opinez că o mare parte dintre ei au votat aşa cum am precizat”, a adăugat liderul PSD, care a exclus varianta votului PSD în schimbul obţinerii susţinerii din partea UDMR pentru a avea majoritate în Senat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`