Liviu Dragnea e hotărât să modifice Constituția. Șeful PSD a declarat, luni, că a discutat cu colegii social-democraţi despre modificarea Legii Referendumului şi că odată ce aceasta va trece de cele două Camere şi va fi promulgată, se vor începe demersurile pentru revizuirea Constituţiei.
„Am avut câteva teme importante. Am discutat despre modificarea Legii Referendumului, sperăm să se adopte modificările în Senat şi să ajungă la Camera Deputaţilor, urmând ca aici, în sesiune de urgenţă să o adoptăm şi să o trimitem la promulgare. După ce preşedintele o promulgă şi va fi publicată în Monitorul Oficial vom decide să se continue procedura în Senat pentru revizuirea Constituţiei şi stabilirea referendumului”, a declarat Liviu Dragnea la Parlament.