Politică - 12 dec, 22:30
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, contraatacă după afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis potrivit cărora liderul social-democrat ar fi făcut înţelegeri secrete cu evreii.
Dragnea a declarat, duminică seară, că oficialităţile israeliene „s-au simţit profund jignite” de atitudinea şefului statului.
„Acea declaraţie că nu ştie ce înţelegeri secrete a făcut Dragnea cu evreii… Eu nu fac înţelegeri secrete cu nimeni. Nu l-am auzit să se refere la protocoale secrete care scandalizează o ţară întreagă. Eu nu fac înţelegeri secrete cu nimeni. Eu ştiu că oficialităţile de la Ierusalim s-au simţit profund jignite. Dumneavoastră realizaţi grozăvia acelor afirmaţii?”, a spus, la România TV, Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.