Ludovic Orban, despre negocierile pentru un nou Avocat al Poporului: „Suntem în discuții”

Ludovic Orban, despre negocierile pentru un nou Avocat al Poporului: Suntem în discuții
Foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a declarat vineri că nu a fost încă finalizat raportul comisiilor juridice cu privire la schimbarea Avocatului Poporului, având în vdere că se face o analiză mai detaliată:

“Aşteptăm raportul, termenele pe care le-am stabilit în birourile permanente reunite sunt nişte termene care arată intenţia birourilor permanente reunite, am înţeles că se face o analiză mai detaliată a activităţii Avocatului Poporului şi din cauza asta încă nu s-a finalizat raportul privitor la procedura declanşată de demitere a Avocatului Poporului”, a declarat Ludovic Orban.

Orban afost întrebat în ce stadiu sunt negocierile pentru viitorul nume al Avocatului Poporului, afirmând: “Suntem în discuţii”.

Demersurile de revocare a lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului au început în luna februarie.

Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată.

Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului.