Vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, întoarce armele spre PDL. Acesta a declarat că se va bate „cu toate armele din dotare” ca Vasile Blaga să nu pună mâna pe PNL.
“Nu mai suntem numai noi PNL, dacă am fi fost numai noi și am fi făcut o alegere greșită, am fi putut repara alegerea greșită, acum o alegere de data asta când nu suntem numai noi s-ar putea să ne afecteze într-un mod pe care să nu putem să-l mai reparăm. M-am uitat în ultimele două săptămâni la TV și am văzut că în emisiunile de prime-time, în conferințe de presă, apar foștii membri ai PDL care vorbesc în unumele PNL. Eu nu mă simt reprezentat în acest mod, eu nu cred că sarcina marelui PNL poate fi construită astfel. PNL are o tradiție istorica, are un blazon, are niște valori, niște principii fundamentale, care trebuie apărate și apărate așa cum nu au mai fost apărate până acum, la cel mai înalt nivel al PNL.”, a spus Orban în ședința Biroului Politic Național în care Alina Gorghiu a fost aleasă în funcția de președinte al partidului , conform stiripesurse.ro.
Vicepreședintele PNL e hotărât să nu lase nimic democrat-liberalilor, subliniind că se va ”bate cu toate armele din totare” pentru apărarea colegilor de partid. Acesta a ami afirmat că nu PDL trebuie să dea Premierul, că nu este normal ca PDL-iștii să apară la TV asumându-și blazonul PNL.
“Mă voi bate pentru fiecare președinte de filială județeană, indiferent dacă este într-un județ în care PNL se află mai bine sau mai rau decât fostul PDL să ajungă președintele filialei marelui PNL și mă voi bate cu toate armele din dotare, sacrificând chiar și interese de imagine sau interese de altă natură. Mă voi bate ca fiecare grup parlamentar să fie condus de un liberal. Mă voi bate ca în spațiul public cât mai mulți membri ai fostului PNL să fie aceia care transmit mesajele partidului. Și mă voi bate, nu în ultimul rând, ca cel care conduce Guvernul României să fie un membru al PNL.”, susține vicepreședintele PNL.
Ludovic Orban a facut și o afirmație incendiară cu referire evidentă la PDL: a spus că este nevoie de fuziune, dar că PNL trebuie să-și păstreze disciplina liberală, în care membrii se exprimă liber, și să nu importe „disciplina impusă cu forța, prin înjurături sau prin amenințări”.
“Sunt conștient că ceea ce vorbesc aici va apărea în presă, știu foarte bine că-mi voi strica relațiile bune pe care le am cu foarte mulți lideri ai PDL, dar vreau să știți foarte limpede că nu voi accepta niciodata ca PNL să fie altceva decât partidul Brătienilor, altceva decât urmașul unui partid care a făcut și care trebuie să facă istorie în România.
Suntem diferiți, sigur că ar trebui să facem această forță politică de dreapta, dar ar trebui să avem mare grijă, noi suntem oameni decenți, suntem oameni cu bun-simț, suntem oameni normali și firești care permit democrația, permit exprimarea publică, care înțeleg diferit disciplina impusă cu forța, prin înjurături sau prin amenințări. Disciplina liberală este total diferită de disciplina politică care provine dintr-o cultură organizatorică care nu este specifică PNL.”, a declarat Orban.