Ludovic Orban, ATAC DEVASTATOR la adresa PSD-ALDE pe tema absorbţiei fondurilor europene: Treziți-vă, HABARNIŞTILOR! Sunteți împotriva românilor, deci TRĂDĂTORI!

Ludovic Orban, ATAC DEVASTATOR la adresa PSD-ALDE pe tema absorbţiei fondurilor europene: Treziți-vă, HABARNIŞTILOR! Sunteți împotriva românilor, deci TRĂDĂTORI!
Foto: Hepta.ro

Liderul PNL, Ludovic Orban, a lansat un atac extrem de dur la adresa PSD-ALDE, susţinând că Executivul Dăncilă este „este aproape repetent la fonduri europene”.

El a afirmat că miliarde de euro care ar putea să ajungă în România „sunt ținute la graniță de incompetența și dezinteresul cabinetului de 2 lei” şi a arătat că modificările de legislaţie din domeniul absorbţiei fondurilor europene nu fac decât să amâne „la calendele grecești organizarea licitațiilor”.

„IDIOȚENIE SAU TRĂDARE? Guvernul este aproape repetent la fonduri europene. Miliarde de EURO care ar putea să vină în România și să contribuie la îmbunătățirea vieții a milioane de români sunt ținute la graniță de incompetența și dezinteresul cabinetului de 2 lei, girat de brontozaurii epocii de mult apuse. Singura speranță de a crește absorbția fondurilor europene este la autoritățile locale. Primarii, președinții de Consilii județene (în special cei ai PNL), în ciuda frânelor birocratice născocite de habarniștii aduși de PSD și ALDE la butoanele ministerelor, au reușit să obțină finanțări de miliarde pentru proiecte de interes pentru românii care trăiesc în localitățile lor”, a scris Ludovic Orban sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

„Ce credeți că face guvernul, care ar trebui să fie primul preocupat de creșterea absorbției? Amână la calendele grecești organizarea licitațiilor. Cum? Mută controlul EX-ANTE pentru documentațiile de licitații de la Autoritatea Națională de Achiziții Publice la Autoritățile de Management. Acestea nu au compartimente specializate, nu au angajați pregătiți pentru așa ceva și nici măcar nu sunt autorizate să efectueze acest control, deci nu vor fi capabile luni de zile să dea drumul la licitații. Efectul va fi că multe autorități locale nu vor mai avea timpul necesar să implementeze proiectele și vom bierde bani cu nemiluita.

Treziți-vă, habarniștilor! Abrogați prostia asta pentru că altfel se va vedea clar că sunteți împotriva românilor, deci trădători”, a precizat preşedintele PNL.