După ce a pierdut șefia PNL, Ludovic Orban a început să aibă ieșiri publice tot mai contondente împotriva președintelui Klaus Iohannis. Orban i-a făcut campanie lui Iohannis și a lăudat colaborarea pe care a avut-o cu el, dar și-a schimbat acum mesajul la 180 de grade și îl consideră pe președinte principalul vinovat de criza politică în care se zbate România.
Iar noul discurs al lui Orban pare să se muleze perfect pe mesajele lui George Simion, colider al AUR, formațiune izolată pe scena politică din cauza derapajelor extremiste. Simion și AUR s-au remarcat prin pozițiile lor antivaccinare, dar și prin ieșirile agresive din Parlament, care au împiedicat discuțiile pe legea privind certificatul verde, o realitate deja de luni întregi în Occident, dar care la noi întârzie să se concretizeze.
De altfel, Simion a organizat și participat la multe proteste din ultima vreme, îndemnând oamenii să nu respecte măsurile menite să prevină răspândirea coronavirusului.
Dar toate acestea par să nu-l deranjeze pe Ludovic Orban. George Simion însuși a recunosc că a vorbit de mai multe ori cu Orban și asta chiar în contextul în care AUR a anunțat că începe procedurile pentru demiterea președintelui Iohannis, noul dușman al lui Orban. Simion chiar s-a referit la o posibilă colaborare cu Orban.
Pe 1 noiembrie, AUR a anunțat că începe procedurile pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Încă de pe atunci, George Simion a spus că ei au susținerea și a unor parlamentari PNL, probabil susținătorii lui Ludovic Orban.
„În momentul acesta, Klaus Iohannis trebuie demis și România trebuie să aibă președinte!”, a insistat acum George Simion, invitat la Antena 3.
Simion nu vede misiunea imposibilă și spune că se bazează și pe voturile pe care Ludovic Orban le va smulge din PNL: „Și cu domnul Orban, cu siguranță, strângem semnăturile. Avem 48, până acum”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Vrem să construim o alternativă la guvernare, vrem să construim un cabinet din umbră. Dacă Ludovic Orban își va face o forță politică, iar această forță politică va fi capabilă să treacă pragul electoral, putem discuta despre această alternativă”, a mai spus Simion, în contextul în care Orban, exclus din PNL, a anunțat că va crea o nouă formațiune politică.
Întrebat dacă AUR chiar vrea să construiască o „alternativă” împreună cu Ludovic Orban, George Simion a răspuns: „Putem să construim cu grupul de parlamentari pe care îl are domnul Orban în jurul lui, în acest moment domnul Orban nu are propriul partid. Dacă o să își facă propriul partid”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat dacă a avut discuții cu Orban, Simion a răspuns: „Sigur! Am avut! Discutăm și o să discutăm. Era foarte dezamăgit de felul în care s-a schimbat, peste noapte, Klaus Iohannis și cum, practic, a fost trădat”.
„Nu avem nicio problemă în a discuta. Dialogăm cu toată lumea din Parlamentul României și credem că este de bun augur. Trebuie să cooperăm în viitoarea variantă de opoziție cu domnul Orban, dacă nu ajungem la alegeri anticipate, pentru că așa ne-a spus PSD, în urmă cu trei săptămâni. Totul se schimbă de pe o zi pe alta și, într-adevăr, opoziția de astăzi este puterea de mâine”, a mai declarat George Simion, la Antena 3.
Toate acestea se întâmplă în contextul în care declarațiile publice ale lui Ludovic Orban despre Klaus Iohannis sunt din ce în ce mai dure. Orban dă vina pe președinte pentru declanșarea crizei politice și rememorează întâmplări mai vechi la care, însă, nu a făcut nicio referite până acum, timp în care l-a lăudat și susținut pe șeful statului.
„Mă delimitez categoric de toate deciziile aberante care au fost luate de președintele Iohannis, de președintele Cîțu și de apropiații domnului Cîțu care au aruncat țara într-o criză gravă, care au distrus o coaliție de dreapta care avea șansa să modernizeze România. Au preferat un amatlâc jenant cu principalul adversar politic, PSD”, afirma recent fostul președinte PNL.